Câteva mii de persoane au participat duminică seara la un protest împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. Traficul în Piaţa Universităţii a fost blocat, după ce protestatarii au rupt cordonul de jandarmi şi au pătruns pe carosabil.
Marşul de protest a început duminică după-amiază în Piaţa Victoriei, unde participanţii au format o frunză roşu-verde, simbolul campaniei "Uniţi salvăm Roşia Montană". Ulterior, protestatarii au pornit în marş spre sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde au strigat sloganuri împotriva proiectului minier, iar apoi au mers spre Piaţa Universităţii, potrivit Agerpres.
Aproximativ 5.000 de persoane au participat la protestul care a fost iniţiat prin intermediul reţelelor de socializare.