Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi/ Primăria loveşte iar în medicii de familie. De la 1 ianuarie le creşte cu 2000% chiria la cabinete

Publicat in Adevarul, miercuri 15 decembrie 2010 ·

De la anul, aceştia vor trebui să plătească de 20 de ori mai mult pentru a-şi închiria spaţiile în care au cabinetele. Această lovitură dată medicilor poate duce la un adevărat dezastru, deoarece peste 80 de astfel de cabinete se pot închide.

Conform lui Dumitru Cristea, şeful Colegiului Medicilor gălăţeni, chiria pe care vor trebui să o achite medicii de familie începând cu anul viitor va creşte, printr-o hotărâre a Consiliului Local, de nu mai puţin de 20 de ori faţă de anul 2010.

„În acest moment, Galaţiul se află pe unul dintre ultimele locuri la nivel naţional în ceeea ce priveşte taxa de redevenţă pe care o plătesc mediciii de familie pentru cabinetele lor. Această taxă reprezintă de fapt chiria pe care o plătesc către primărie şi, cum din cauza acestei instituţii dar şi a hăţurilor birocratice, foarte puţini medici au reuşit să-şi cumpere cabinetele. Dacă până acum se plătea o chirie de un euro pe metrul pătrat, de la anul se vor plăti 20 de euro pe metrul pătrat. În aceste condiţii, medicii care nu îşi vor putea plăti chirile nu vor mai putea profesa", a declarat acesta.

Pe de altă parte, Primăria Galaţi susţine că se adresează doar acelor medici ale căror contracte de cesiune ale cabinetelor medicale au depăşit cinci ani.

„În ceea ce priveşte redevenţele negociate de comisia condusă chiar de către domnul doctor Cristea, nivelul maxim negociat al redevenţei a fost de maxim 18 euro/mp/an, ceea ce înseamnă că, pentru un cabinet obişnuit, respectiv 35 mp, redevenţa încasată de Consiliul Local Galaţi reprezintă 220 lei/lună, situându-se sub nivelul chiriilor practicate pentru spaţii comerciale şi chiar pentru locuinţe", a declarat Nicoleta Manole, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Dr. Dumitru Mărăşescu, şeful Asociaţiei Medicilor de Familie din Galaţi spune că astfel de măsuri îi vor îndemna pe medici să aleagă calea str

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Buzău

News.ro acum 16 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, marţi seară, în judeţul Buzău, la o adâncime de 140 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Potrivit INFP, marţi, la ora 18:32:22, s-a produs în zona seismică Vrancea,

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum 2 ore
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 3 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 9 minute
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Proiectul privind reprezentarea minorităților naționale în CNSAS a fost adoptat de Camera Deputaților. Ce prevede

Ziare.com acum 21 minute
Camera Deputaților a adoptat marţi, 7 mai, un proiect legislativ care modifică articolul 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 în sensul asigurării reprezentării minorităţilor naţionale în Colegiul Consiliului National pentru Studiere

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 11 minute
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum o ora
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°