Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află ce regizor celebru va realiza prima transmisine 3D, live, a spectacolului de balet "Lacul lebedelor"

Publicat in Romania Libera, marți 14 mai 2013 ·

Cineastul canadian James Cameron a fost desemnat regizorul primei transmisiuni 3D din lume a spectacolului de balet "Lacul lebedelor", dirijat de Valery Gergiev, la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg, care va fi difuzat în direct în 50 de ţări, în luna iunie, informează Reuters, potrivit Mediafax.

Spectacolul va fi difuzat în direct în numeroase cinematografe din Europa, Statele Unite, America de Sud, Asia şi Australia. Balerina Ekaterina Kondaurova va interpreta rolul principal, Odette/ Odile, în spectacolul de balet "Lacul lebedelor", de Piotr Ilici Ceaikovski, care va avea loc pe 6 iunie, la Teatrul Mariinsky, sub bagheta dirijorului Valery Gergiev, a anunţat compania de producţie Omniverse Vision.

Valery Gergiev, directorul general şi artistic al Teatrului Mariinsky, a condus această companie în numeroase turnee mondiale, după prăbuşirea Uniunii Sovietice şi reducerea finanţărilor primite de la stat.

Citeşte şi James Cameron, acuzat că a plagiat scenariul filmului 'Avatar'

Însă, odată cu reluarea finanţărilor de la bugetul Rusiei, ai cărei guvernanţi au decis să investească sume importante în artă, şi după finalizarea lucrărilor pentru noul sediu al Teatrului Mariinsky, care a costat 700 milioane de dolari, Valery Gergiev a declarat că doreşte să se concentreze asupra reprezentaţiilor din ţara sa natală.

Cunoscut sub numele de Kirov în perioada sovietică, Teatrul Mariinsky este una dintre cele mai importante şi mai prestigioase instituţii culturale din Rusia.

Regizorul canadian James Cameron este considerat un expert în domeniul filmărilor care folosesc tehnologii revoluţionare. Lungmetrajele "Avatar" (2009) şi "Titanic" (1997), regizate de Cameron, sunt filmele cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei - 2,78 miliarde de dolari, respectiv 1,84 miliarde de dolari.

Cineastul canadian James Cameron a fos

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 52 minute
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 53 minute
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum o ora
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 6 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 2 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 5 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 4 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°