Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ilie Năstase, a declarat pentru Sport.ro, că a fost înjurat de finanţatorul Stelei Gigi Becali, cu familia sa de faţă, fără a oferi însă detalii.
“Nu mă duc la Steaua, pentru că eu am o problemă cu Becali, nu am nimic cu echipa, cu domnul Argăseală, cu nimeni. Eu cu dânsul am avut o problemă, a avut o atitudine deplasată faţă de mine m-a înjurat pe mine, pe copii şi pe nevastă şi atunci am decis să-l pedepsesc, dacă îl prind îi tai limba, asta o să-i fac. Cred că după Lăcătuş eu sunt cel mai mare suporter al Stelei. Eu cu Becali nu mă mai împac niciodată, am caracterul meu”, a spus Năstase.
“Nu mă interesează ce zice Ilie Năstase, n-am ce să vorbesc despre Ilie Năstase”, a declarat Gigi Becali când a fost rugat să confirme incidentul. Becali şi-a făcut un obicei în a înjura foştii mari sportivi. În afară de Năstase au mai păţit-o Hagi sau Nadia Comăneci. (D.R.)