Duminică, 26 august. O persoană din judeţul Călăraşi cîştigă, cu o variantă simplă, potul cel mare la Loteria Română. Ce sughiţuri pe bietul cîştigător. Cred că o ţară întreagă şi o parte dintre vecinii noştri din Bulgaria, Ungaria şi Republica Moldova s-au strîmbat văzînd că uriaşul premiu se duce în buzunarul cuiva, după nu ştiu cîte săptămîni de aşteptare. Fiindcă, vorba cuiva, nimic nu-i consolează mai mult pe cei care pierd decît să vadă că nimeni nu cîştigă. Un expert literar al hazardului de la ruletă, Dostoievski, a lăsat pagini extraordinare în micul său roman Jucătorul despre psihologia vicioşilor norocului. O psihologie pe care Feodor Mihailovici o cunoştea dinăuntru, ca perdant cu probleme financiare din această cauză. Fostul condamnat la moarte, graţiat în ultima clipă, probabil că a avut un şoc în clipa în care a aflat că în marea sa milă tătucul ţar l-a iertat, chiar înainte ca plutonul de execuţie să-l ia la ochi. De altfel, atît de cumsecadele şi adeseori umilul între egali Dostoievski, era, uneori scîrbos şi neîndurător cu slugile. O explicaţie ar fi că la un moment dat viaţa sa a depins de slugile îmbrăcate în uniformă ale ţarului. Iar în perioada deportării sale, aceleaşi slugi i-au făcut viaţa amară şi şi-au bătut joc de demnitatea sa. Însă un om care scapă din faţa plutonului de execuţie are toate şansele să-şi închipuie, după aceea, că are o relaţie specială cu norocul, pe care îl poate ambala în voinţa Celui de Sus, dacă are şi înclinaţii religioase. O explicaţie puţin mai complicată a viciului lui Dostoievski pentru ruletă ar fi că scriitorul dorea să scape de amintirea coşmarului său din faţa plutonului de execuţie şi de umilinţa absolută a graţierii, încercînd să descopere el însuşi numărul cîştigător, fascinat de formula sacrosanctă a ruletei: "Les jeux sont faits. Rien ne va plus!" O mare întrebare e ce s-ar fi întîmplat cu scriitorul Dos