Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Tata, dacă mă împuşcă un om rău la şcoală, să ştii că am avut o viaţă fericită.” Ce cred românii care au copii în şcoli din SUA despre masacrul de la Newtown

Publicat in Adevarul, luni 17 decembrie 2012 ·

„Tata, dacă mă împuşcă un om rău la şcoală, să ştii că eu am avut o viaţă fericită.” Sunt cuvintele unui băieţel în vârstă de şapte ani şi jumătate, spuse în urmă cu câteva luni, când învăţa într-o unitate de învăţământ din Statele Unite. Acum are opt ani şi este elev în clasa a II-a într-o şcoală din Bucureşti, după doi ani în structura americană.

„Sistemul şcolar de acolo ne-a oferit, cel puţin în privinţa ciclului primar, numai experienţe pozitive. Cu toate acestea, ceva l-a făcut pe băieţelul nostru să ne spună, în câteva rânduri, pe când abia împlinise şase ani, că ştie că oricând e posibil să fie împuşcat”, ne-a răspuns Alexandru Brăduţ Ulmanu pe blogul său de pe adevarul.ro.

Tragedia din Newtown împarte părinţii români care au copii în şcoli americane în două tabere: unii spun că incidentul este unul izolat şi nu trebuie să se creeze panică, iar alţii cer consolidarea măsurilor de securitate din şcoli.

„Aş vrea un gardian la intrarea în şcoală, acum nu există”

Părinţii români care au copii în şcoli americane vorbesc despre incident mai degrabă cu tristeţe decât cu panică. Subliniază faptul că unităţile de învăţământ sunt sigure, că aceste incidente sunt rare.

Şi mă gândesc, oare o fi sigur să-i duc la şcoală acum, sau să-i ţin acasă? S-o duc la grădiniţă s-o las acolo toată ziua, sau s-o ţin acasă?

Ioana Scott, româncă stabilită în SUA

Şcoala în care Adam Lanza, autorul atacului de vineri, a ucis 27 de persoane se află în oraşul Newtown din statul Connecticut, care se bucură de una dintre cele mai scăzute rate ale criminalităţii din SUA şi, prin urmare, este considerat printre cele mai sigure locuri în care să-ţi creşti copiii.

Există oraşe şi cartiere în SUA unde un om obişnuit nu este foarte în siguranţă, dar probabil acelaşi lucru se poate spune despre locuri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°