Cei doi criminali care l-au ucis în bătaie pe un consătean din comuna Greci, în noaptea de 25 spre 26 iulie a.c. au fost arestaţi astăzi pentru 19 de zile, sub acuzaţia de omor calificat.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi au solicitat astăzi instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului P.C.M. în vârstă de ( 17 ani) şi a lui Covaci Laurenţiu - Gheorghiţă, aflaţi în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de„ omor calificat". Magistraţii Tribunalului Mehedinţi au admis propunerea de arestare preventivă şi au emis mandate de arestare preventivă faţă de cele două persoane, dispunând-se faţă de aceştia măsura arestării preventive pe o durată de 19 de zile.
În dimineaţa zilei de 26 iulie, la ora 05.00, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Mehedinţi a fost sesizat, telefonic, de Secţia UPU din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, cu privire la faptul că au fost aduşi cu ambulanţa trei tineri, victime ale unei agresiuni ce a avut loc pe raza comunei Greci, judeţul Mehedinţi, una dintre cele trei victime fiind în comă, ulterior intervenind decesul acesteia.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă complexă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Mehedinţi, împreună cu procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, iar în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool, a avut loc un conflict spontan între două grupuri de persoane, participanţii fiind identificaţi.
Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, procurorii au stabilit faptul că în noaptea de 25 spre 26 iulie a.c., inculpatul P.C.M. a lovit cu un par în cap pe victima P.D.F., iar în timp ce victima se afla căzută, inculpatul Covaci Laurenţiu Gheorghiţă i-a aplicat lovituri cu picioarele, în urma loviturilor primite aceasta deced