Aproximativ 30 de persoane s-au strâns, ieri, la prânz, la Prefectură, într-un protest spontan. Oamenii sunt nemulţumiţi că, din această lună – prima din iarnă şi deci şi cu facturi mai mari – vor rămâne fără o parte din salariu, pentru că au de dat înapoi sporul de dispozitiv începând din anul 2010, plus penalităţi şi majorări. Asta după ce instituţia a pierdut procesul cu Curtea de Conturi. Concret „acum câştig în jur de 950 de lei, iar după ce va fi pusă în aplicare sentinţa, nu voi câştiga mai mult de 450 de lei”, după cum a explicat, ieri, o angajată a DSS Braşov.
După câteva minute în faţa Prefecturii, oamenii au fost primiţi de reprezentanţii Prefecturii, cărora şi-au spus păsul. Prefectul Braşovului, Mihai Mohaci, le-a cerut salariaţilor să pregătească un memoriu. „După ce vom primi memoriul, vom lua legătura cu Guvernul României, dar şi cu parlamentarii braşoveni, pentru a vedea dacă este posibilă o modificare a legii amnistiei fiscale, astfel încât oamenii să nu mai fie puşi în situaţia de a plăti retroactiv acest spor”, a declarat, ieri, şi subprefectul Ana Fleşeriu.
Aproximativ 30 de persoane s-au strâns, ieri, la prânz, la Prefectură, într-un protest spontan. Oamenii sunt nemulţumiţi că, din această lună – prima din iarnă şi deci şi cu facturi mai mari – vor rămâne fără o parte din salariu, pentru că au de dat înapoi sporul de dispozitiv începând din anul 2010, plus penalităţi şi majorări. Asta după ce instituţia a pierdut procesul cu Curtea de Conturi. Concret „acum câştig în jur de 950 de lei, iar după ce va fi pusă în aplicare sentinţa, nu voi câştiga mai mult de 450 de lei”, după cum a explicat, ieri, o angajată a DSS Braşov.
După câteva minute în faţa Prefecturii, oamenii au fost primiţi de reprezentanţii Prefecturii, cărora şi-au spus păsul. Prefectul Braşovului, Mihai Mohaci, le-a cerut salariaţilor să pr