Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AZI E VINERI 13. Ghinion?

Publicat in Gandul, vineri 13 mai 2011 ·

Vineri 13 este o zi despre care se spune că ar aduce ghinion, însă originea acestor superstiţii este greu de punctat, scrie Huffington Post. Istoric, se crede că o seamă de evenimente negative ar fi avut loc într-o zi de vineri 13, iar teama faţă de această dată poartă numele de triskaidekafobie.

Anul acesta vom avea parte de o singură zi de vineri 13, însă în 2012, data ghinionistă va pica în trei luni: ianuarie, aprilie şi iulie.

Evenimente petrecute în zile de vineri, 13

Unii susţin că Iisus ar fi fost răstignit într-o zi de vineri, 13. Regele francez Philip IV a torturat sute de călugări pentru erezie pe 13 octombrie 1307, o zi de vineri. În vinerea de 13 martie 1992, în Turcia a avut loc un cutremur în care au murit aproape 2.000 de oameni, iar 50.000 şi-au pierdut casele.

Superstiţia legată de numărul 13 poate fi observată la diferite hoteluri sau spitale care nu au camere cu numărul 13. Mai multe oraşe omit numerotarea unor străzi cu acest număr. Unii cred că dacă numele tău are 13 litere, ai "norocul diavolului". Un exemplu în acest sens este criminalul Charles Manson.

Multe aeroporturi sar peste poarta de îmbarcare cu numărul 13. De asemenea, unele avioane nu au rândul 13. Italienii evită să joace numărul la loterie, iar pe o stradă din Florenţa trei case alăturate sunt numerotate cu 12, 12 şi jumătate şi 14. Tradiţional, ştreangul spânzurătorii avea 13 noduri, iar în drum spre platforma unde aveau loc execuţiile erau, de obicei, 13 trepte.

De asemenea, soarta misiunii Apollo 13 este pusă pe seama numărului ghinionist. Cartea cu numărul 13 din jocul tarot este "cartea morţii", întruchipată de Secerătorul cu pelerină neagră şi coasă. Alţii sunt de părere că numărul aduce ghinion deoarece un cod babilonian de la 1700 î.e.n. o omis legea numărul 13.

Vineri 13 este o zi despre care se spune că ar aduce ghinion, însă origin

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum o ora
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 42 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 4 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

1 Mai cu mici și bere: la ce spune ANPC să fim atenți

Wall-Street.ro acum o ora
Câteva zile ne mai despart de 1 mai, iar Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) vine cu recomandări specifice perioadei. Iată la ce trebuie să fim atenți când cumpărăm mici, dar și bere. Potrivit lui Paul Anghel, director gener

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°