Mai multe curse de transport public din Ploieşti vor fi scurtate sau desfiinţate în perioada vacanţei de iarnă a elevilor, din cauza afluxului redus de sărbători
SC Transport Călători Expres SA, operatorul de transport public din oraş, informează ploieştenii că începând cu data de 23 decembrie, pe perioada vacanţei de iarnă a elevilor, nu se mai asigură cele patru curse din traseul 32 barat. Traseul 32 va funcţiona cu program normal de vacanţă.
De asemenea, tot din 23 decembrie, cursele traseului 2 barat vor fi scurtate la Gara de Sud fiind asimilate traseului 2. Călătorii abonaţi ai traseului 2 barat pot circula, în baza tronsonului comun, cu traseele 1, 30, 2, 32 şi 401.
Până pe 6 ianuarie, se suspendă şi programele de circulaţie ale traseelor 25 Rapid, 42, 48, 53 şi 54. Călătorii abonaţi utilizatori ai traseelor respective pot circula în baza tronsoanelor comune.
Mai puteţi citi
Circulaţia cu transportul public din Ploieşti se face după program special în perioada sărbătorilor
Un bilet de autobuz va costa 2 lei la Ploieşti, unul dintre cele mai scumpe tarife din România