Prima intrebare se refera la procurori si o aud din ce in ce mai des sub forma unei exclamatii. Extrem de periculoase. Cea de-a doua intrebare se refera tot la procurori. Si imi apartine. Este extrem de interesant sa analizam aceasta dilema, lansata tot mai insistent in spatiul public. De sub controlul cui au scapat unii procurori? Si chiar au scapat? Si exista, cu alte cuvinte, alti procurori care se afla sub control? Al cui control? De unde pana unde un asemenea mod de a gandi despre o activitate extrem de importanta cum este cea a avocatilor statului, a celor care apara avutul public si personal, viata cetatenilor si integritatea institutiilor?

Sa incep printr-o afirmatie cu un caracter, sa-i spunem, mai radical. La scurt timp dupa ce Monica Macovei a preluat portofoliul Justitiei impreuna cu Traian Basescu, a scris si a pus in opera o noua lege prin care numirea sefiilor Parchetelor nu mai era apanajul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii, presedintele nemaifacand altceva decat sa indeplineasca o formalitate, iar Guvernul, prin reprezentantii sai, nemaijucand niciun rol. Din acel moment, propunerile pentru structurile de conducere ale marilor Parchete urmau sa fie facute de ministrul Justitiei, trecute prin CSM, care nu mai avea decat un rol consultativ, si apoi aprobate de presedinte. Cu alte cuvinte, domana Monica Macovei, in calitate de ministru al Justitiei, impreuna cu Traian Basescu, in calitatea sa de presedinte, au creat practic toate structurile pe care le avem azi atat la nivelul Parchetului General, cat si la nivelul DNA. Iar situatia s-a perpetuat. Pana azi. Pentru ca efectul pactului de coabitare a facut ca, si in continuare, presedintele sa aiba un cuvant decisiv de spus, iar ministrul Justitiei sa fie silit tot de pact, caruia i s-a adaugat o presiune externa si o presiune din partea CSM - intre timp condus de procurorii agre