Acum, că proiectul viitoarei Constituţii şi reforme administrative a căzut în haznaua încăpătoare a "Minunatelor iniţiative politice amînat-uitate", ar fi momentul să relansez dezbaterea publică despre rosturile, rezultatele şi costurile sociale ale funcţionării instituţiilor noastre de administraţie publică. Ştiu că nimeni nu poate avea coşmaruri chiar atît de rele încît să se scoale dimineaţă pe buze cu întrebarea: "Ce-o mai fi făcînd, astăzi, ministerul X? Cu ce şi-o mai fi ocupînd el, drăguţul, timpul? Ori, "Cam cîţi bani o să-mi mai ia el din pungă, în următoarele 24 de ore?". Mă încăpăţînez să cred că, din cînd în cînd, întrebarea trebuie totuşi pusă, iar dacă am pune-o mai des, mai tare şi mai răspicat, am putea obţine în cele din urmă şi nişte răspunsuri, cu subiect şi predicat, de la cei care îşi iau lefurile, privilegiile şi averile din buzunarul nostru şi al urmaşilor, urmaşilor noştri!
Departe de a avea vreo vocaţie, ori privilegiu de necesitate, ministerele sunt un fel de buboaie instituţionale care au împodobit faţa satisfăcută a promotorilor autoritarismului şi centralismului statal, născut pe la începutul secolului al XVI-lea din competiţia puterii regale cu cea a "marilor baroni locali"!!! Franţa este epicentrul nenorocirii! Generalizarea acestei formule nu are absolut nimic de a face cu eficienţa, ori cu performanţa administrativă, ci doar cu creşterea apetitului pentru soluţii autoritariste de guvernare, al celor care au ajuns, chiar şi pe căi democratice, să deţină puterea în statele Europei. De la administraţia lui Cobert, la administraţia Uniunii Europene de astăzi, nimic nu s-a schimbat, în punc¬tele esenţiale. Ba, ar fi totuşi ceva! Pe vremea ilustrului inventator în materie de centralizare administrativă, ministerele erau un fel de maşinării care trebuiau să producă bani pentru vistieria regelui, iar în rest, averi pentru "noua clasă" a
