Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Leana Dursan Face linguri de la şapte ani

Publicat in Adevarul, marți 29 septembrie 2009 ·

Munceşte din copilărie să-şi ajute familia şi acum, la bătrâneţe, face acelaşi lucru pe care l-a învăţat în urmă cu 65 de ani. Face linguri, fuse şi cepuri cu aceeaşi îndemânare ca pe vremuri. Pe tanti Leana o puteţi găsi în fiecare zi, în piaţa din oraşul de jos, unde vinde linguri, fuse, tuciuri, mături şi cam tot ce are nevoie omul într-o gospodărie. Vinde în piaţă de foarte mult timp şi e cunoscută de toată lumea. Oamenii vin la ea să cumpere pentru că mai lasă la preţ şi iau  mai ieftin decât de la alţii. Îşi întâmpină clienţii de fiecare dată întrebându-i ce vor să cumpere şi le spune „Hai la mamaie că astăzi mai las la preţ, că vreau să plec acasă, hai să cumperi o lingură”. A învăţat meşteşugul de la părinţi cu mulţi ani în urmă şi vrea să-şi înveţe şi nepoţii, acum la bătrâneţe să facă linguri.”Am fost nevoită să muncesc de mică, să-mi întreţin familia. Meseria am învăţat-o de la părinţii mei care lucrau în lemn şi mă luau pe lângă ei atunci când aveau treabă. Lucrez de la şapte ani că aşa era pe atunci, munceai de mic şi trebuia să faci ceva ca să ai din ce să trăieşti. Aş vrea să ducă cineva mai departe meseria asta, dar tinerii nici nu vor să audă de ea” ne-a povestit tanti Leana.

„Şcoala vieţii  te învaţă multe!”

Deşi nu ştie să citească şi să scrie, tanti Leana calculează imediat căt costă produsul vândut şi cât trebuie să dea rest. Nu a putut să meargă la şcoală aşa  cum şi-ar fi dorit pentru că trebuia să aibă grijă de fraţii şi surorile mai mici.   E o persoană cinstită şi îi plac oamenii corecţi care se ţin de promisiuni. „Pe atunci era mai importantă munca decât cartea. Nu aveam cum să mă duc la şcoală, că trebuia să stau cu fraţii mai mici. Am fost nevoită să învăţ să calculez din mers, că altfel nu puteam ţine socoteala banilor. Şcoala vieţii  te învaţă multe!”, ne-a mărturisit tanti Leana.

Preţul se n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”

Adevarul acum o ora
Oamenii legii i-au cerut șoferului suspectat că a omorât un om și a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 4 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 51 minute
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 4 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală

News.ro acum 6 ore
Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală, privind acuzaîiile de administrare necorespunzătoare a unui medicament în Secţia ATI, ceea ce a dus la decesul a 17 pacienţi în patru zile.

Noua centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acordul de mediu. Proiectul de 1,4 miliarde de euro ar urma să fie realizat până în anul 2026

News.ro acum 33 minute
Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM). Datorită capacităţii de producţie de 1.700 de MW, acest proiect este catalog

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°