Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Directorii şcolilor şi-au scos averile la vedere

Publicat in Adevarul, miercuri 24 iunie 2009 ·

Cei înstăriţi au cel puţin două apartamente şi o casă, iar cei săraci au doar salariul de profesor. Citeşte ce au făcut inspectorii din alte judeţe cu averile lor pe

timisoara.adevarul.ro

resita.adevarul.ro

hunedoara.adevarul.ro

Directorii şi directorii adjuncţi ai şcolilor şi liceelor hunedorene au prezentat, cu întârziere, Inspectoratului Şcolar Judeţean declaraţiile de avere şi de interese pe anul 2008. Aproape 90 la sută din profesorii cu funcţii de conducere din cele circa 200 de unităţi de învăţământ din judeţ şi-au declarat conturile din bancă şi şi-au numărat apartamentele, maşinile şi casele de vacanţă.

,,Majoritatea declaraţiilor de avere ne-au fost transmise în plicuri, iar o parte pe suport electronic. Mici probleme sunt în localităţile rurale, unde nu toţi directorii au finalizat acest demers. Este vorba despre câteva cazuri izolate unde nu vom aplica sancţiuni, pentru că profesorii ne-au comunicat că vor exista întârzieri, unii dintre aceştia fiind plecaţi în concediu”, a declarat inspectorul şcolar adjunct Alexandru Lăutaru.

,,Liceenii”, cei mai bogaţi

Cum era de aşteptat, printre cadrele didactice se regăsesc atât săraci, dar cu precădere bogaţi, în special la nivelul liceelor. Directorul Grupului Şcolar ,,Constantin Brâncuşi” din Petrila, Mitran Cecilia, are, împreună cu soţul său (prorector la Universitatea din Petroşani), două apartamente, o casă de vacanţă, trei terenuri, un Audi şi o Dacia Solenza. Bineînţeles, deţine şi un cont bancar în valoare de 60.000 lei.

Săracii trăiesc doar cu câteva sute de lei

Mihuţ Gheorghe, directorul Liceului de Muzică şi Arte Plastice ,,Sigismund Toduţă” se află pe aceeaşi listă. Are un apartament, două case, două terenuri şi un Ford. În timp ce unele bunuri sunt moştenite, altele sunt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°