Una dintre cele mai interesante figuri ale primei Comisii Barroso este, fără îndoială, suedeza Margot Wallström. Nu a fost primul său mandat. A fost al doilea. În timpul Comisiei Prodi, suedeza s-a ocupat de Mediu. Pare-se, a fost competentă, deoarece şi-a păstrat postul de comisar. E drept, a schimbat portofoliul. A devenit prim-vicepreşedinte şi răspunde de strategiile de comunicare. În ţara natală a fost (inclusiv) ministru al Culturii, deşi nu am găsit în CV-ul său nici o referinţă la studii superioare absolvite. A luat un bacalaureat în 1973. A intrat în structurile Comisiei tot pe flancul stîng, fiind membru al puternicei mişcări social-democrate din Suedia. Nu e puţin lucru să fii competent şi în problemele mediului, şi în strategii de comunicare. De aceea am căutat sursa succesului instituţional al doamnei Wallström. În primul rînd, este o persoană agreabilă, pozînd oarecum non-conformist. Este la zi cu Internetul şi bloggereala (are un blog simpatic, uşor de citit). Acum vreo 4-5 ani, cînd am pornit comedioara Uliţa spre Europa, făcînd în ciudă şefei sale de cabinet (cam constipată, reacţie de genul: "aha, noi vă finanţăm şi tot voi ne luaţi peste picior, faceţi comedii despre acquis"), a apreciat ideea. Îmi spunea că şi-ar dori un soap opera tip West Wing despre Comisia Europeană, pentru a obişnui publicul cu modul de funcţionare al acestui "para-guvern-inter-guvernamental".

Rezultatele concrete ale muncii ei de cinci ani încoace sînt amestecate cu bune şi cu rele. A avut unele succese (după părerea mea, pagina de Audio Visual Services este un succes, în contextul în care informaţiile din sistemul de site-uri europa.eu sînt o babilonie infernală), dar a dat şi greş (planul 3D de care nu aţi auzit, dar care a păpat milioane de euro de pomană). Este extrem de populară în ţara natală. A vizitat România doar o dată de la aderare încoace, anul acesta,