Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident cu trei răniţi pe DN 17, între Ilişeşti şi Stroieşti

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 26 august 2013 ·

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier care s-a petrecut în jurul orei 10.30, pe DN 17, pe un pod aflat între Stroieşti şi Ilişeşti. Un şofer din Botoşani care conducea un autoturism Audi pe direcţia Gura Humorului- Suceava, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers la intrarea pe pod, a încălecat parapetul de protecţie şi s-a răsturnat pe mijlocul carosabilului. Ambulanţele care au sosit la faţa locului au preluat trei răniţi, şoferul şi cei doi pasageri din autoturism. Conform primelor investigaţii medicale, bărbatul care conducea autoturismul a suferit leziuni grave. Accidentul s-a petrecut în condiţiile unui carosabil umed, în zona respectivă viteza fiind limitată la 30 kmh. Urmare a accidentului, traficul pe DN 17 a fost blocat, autoturismele ocolind zona pe un drum agricol secundar.

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier care s-a petrecut în jurul orei 10.30, pe DN 17, pe un pod aflat între Stroieşti şi Ilişeşti. Un şofer din Botoşani care conducea un autoturism Audi pe direcţia Gura Humorului- Suceava, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers la intrarea pe pod, a încălecat parapetul de protecţie şi s-a răsturnat pe mijlocul carosabilului. Ambulanţele care au sosit la faţa locului au preluat trei răniţi, şoferul şi cei doi pasageri din autoturism. Conform primelor investigaţii medicale, bărbatul care conducea autoturismul a suferit leziuni grave. Accidentul s-a petrecut în condiţiile unui carosabil umed, în zona respectivă viteza fiind limitată la 30 kmh. Urmare a accidentului, traficul pe DN 17 a fost blocat, autoturismele ocolind zona pe un drum agricol secundar.

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 33 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 12 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 15 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°