Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Electoratul monarhist e reprezentat acum de Iliescu, Voicu, Roman - i-am văzut în Parlament

Publicat in Gandul, joi 27 octombrie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că pe electoratul monarhist nu îl mai reprezintă acum decât Ion Iliescu, Cătălin Voicu şi Petre Roman, şeful statului menţionând că i-a văzut pe aceştia, marţi, în Parlament, la discursul Regelui Mihai.

"PNŢCD poate fi un vehicul de absorbţie a acestui electorat, pe care nu-l mai reprezintă acum decât domnul Iliescu, domnul Cătălin Voicu, i-am văzut în Parlament... domnul Petre Roman", a spus Băsescu.

Întrebat dacă el contează pe curentul monarhist, şeful statului a negat, precizând că se referea la PNŢCD. "Eu nu am nicio şansă la electoratul monarhist. Din păcate", a conchis, râzând, şeful statului.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, marţi seară, într-o intervenţie la Antena 3, răspunzând unei întrebări, că absenţa preşedintelui şi a majorităţii membrilor Guvernului de la discursul din Parlament al Regelui a fost un gest regretabil, lipsit de eleganţă şi de realism.

Regele Mihai a împlinit, marţi, vârsta de 90 de ani. Cu acest prilej, Regele Mihai a susţinut un discurs în Parlament, într-o şedinţă solemnă. La şedinţa Camerelor reunite au asistat foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, fostul premier Petre Roman, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Regele Mihai a fost îndelung aplaudat de cei prezenţi, atât la începutul evenimentului, cât şi la final.

Discursul susţinut de Regele Mihai în Parlament face parte din evenimentele programate de Casa Regală pentru "Jubileul 90" al Majestăţii Sale. Jubileul Regelui cuprinde şi evenimente culturale, decorări şi dineuri oficiale programate până pe 10 noiembrie.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că pe electoratul monarhist nu îl mai reprezintă acum decât Ion Iliescu, Cătălin Voicu şi Petre Roman, şeful statului menţ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 46 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°