Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii gorjeni îşi cer partea în USL

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 9 februarie 2011 ·

Liberalii gorjeni, prin vocea preşedintelui Dian Popescu, şi-au făcut deja publice pretenţiile şi i-au anunţat pe social-democraţii conduşi de Florin Cârciumaru care sunt posturile pe care le vizează după alegerile din 2012.

Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, a declarat că în cadrul protocolului semnat între PSD şi PNL, la nivel teritorial se va respecta principiul parităţii, iar dacă social-democraţii vor câştiga preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) şi Primăria municipiului Târgu Jiu, peneliştii vor avea câte un post de vicepreşedinte şi viceprimar. Liberalul-şef este de părere că, în cazul în care Uniunea Social-Liberală (USL) va intra la guvernare în acest an, Organizaţia Judeţeană a PNL va avea şi postul de prefect. „Totul depinde de cum ne vom mişca. Dacă vom recupera un teren mare în faţa PSD până în luna iulie, când se vor face acele sondaje de opinie, vom avea candidatul nostru. Dacă nu, va fi de la PSD. Nu este nimic stabilit deocamdată. În cazul în care PSD va avea CJ şi Primăria Târgu Jiu, noi vom avea posturile de vicepreşedinte şi viceprimar, iar dacă USL va intra la guvernare, vom avea şi poziţia de prefect. Prefectul e apolitic, normal trebuie să fie un om care nu face politică şi e acceptat de ambele partide“, a declarat Dian Popescu. Liderul PNL Gorj a mai spus că în perioada următoare va avea întâlniri cu preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, pentru a stabili cum vor fi desemnaţi candidaţii în comune la alegerile locale din 2012 - dacă vor fi din partea USL sau pe liste separate.

Relaţii deloc apropiate

Cu toate că nimeni nu s-a întâlnit cu nimeni într-un cadru oficial, social-democraţii sunt de părere că Uniunea Social-Liberală va funcţiona fără probleme la Gorj, în ciuda divergenţelor care au existat de-a lungul timpului cel puţin între şeful Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, şi Dian Popescu.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 6 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 12 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°