Vestea condamanării lui Gigi Becali a picat luni după-amiază. Condamnatul, deputat al României, se afla în Parlament. În redacţii s-au făcut, la repezeală, câteva calcule simple: Becali va merge acasă, va intra pe poartă, îşi va face bagajul şi va pleca, pe poartă, către arest. Concluzia: toată presa la poartă!
Când am ajuns la poartă la Gigi Becali, ne-am dat seama că am calculat mai încet decât ei. Peste 50 de ziarişti dăduseră deja năvală la înalta poartă din Pipera pentru a relata cum îşi petrece condamnatul ultimele clipe de libertate.
După câteva minute, pe iarba dintre gard şi şosea s-a instalat panica. „Vine!”, s-a auzit un strigăt. Posibil să fi venit, dar adevărul e că noi nu am văzut decât o maşină de lux, strunită bine de către harnicul Ionuţ Luţu. Bolidul a semnalizat stânga, s-a încadrat pe poartă şi gata. Cameramanii au început să bată „cuba”, felicitându-se că l-au prins, în timp ce noi am rămas, cum ar veni, cu pixul în mână, gândind că n-avem nici ce scrie, nici ce da la site.
Deznădejdea a fost şi mai mare când i-am văzut pe reporteri intrând în direct. Ei aveau ce da şi dădeau de zor, care mai de care. „Chiar în aceste momente Gigi Becali a intrat pe poarta casei sale”, „...se pare că mama acestuia...”, ...alte rude apropiate, dar şi finul său...”.
Cameramanii s-au luat la bătaie
Dar misiunea reporterului de teren nu se termină odată cu ieşirea din direct. El trebuie să întrebe babele din Pipera dacă sunt de acord cu condamnarea şi să stea cu ochii în patru după cine mai apare. Costel Bucur, fost patron al Gloriei Buzău, a încercat să se strecoare pe lângă gard. „Cine e ăsta?”, a urlat o fată cu microfon şi nimeni n-a mai aşteptat răspunsul. A fost suficient că avea ochelari de soare la ochi şi că voia să intre în curtea lui Gigi Becali. „Un apropiat”, am gândit toţi, şi Bucur a fost încolţit. S-a tăbărât pe el, perso