Grupul israelian Shapir a anunţat săptămâna trecută o investiţie totală de 275 milioane de euro în două ansambluri rezidenţiale. Compania Shapir Project Europe, parte a grupului
Grupul israelian Shapir a anunţat săptămâna trecută o investiţie totală de 275 milioane de euro în două ansambluri rezidenţiale. Compania Shapir Project Europe, parte a grupului înfiinţată exclusiv pentru Europa de Est, va ridica 2.400 de apartamente, dintre care 1.600 în Pipera şi 800 în Sibiu.
Acestea sunt primele ansambluri rezidenţiale ridicate în România de companie. Din 1999 şi până acum, Shapir a activat la noi în ţară în domeniul infrastructurii. Proiectul din Pipera va fi construit pe un teren de peste 80.000 de metri pătraţi, situat în apropierea Şcolii Americane.
"Cred în Pipera, altfel nu am fi cumpărat teren acolo. Vom construi în prima fază 400 de apartamente, urmând să adaptăm construcţia în funcţie de evoluţia pieţei.
Oricum, autorizaţia am obţinut-o pentru un total de 1.600 de apartamente. Investiţia pentru acest proiect va fi de circa 200 milioane euro, iar pentru cel din Sibiu 50 milioane euro", spune Avi Morgenstern, director operaţiuni internaţionale Shapir.
Fabrică de beton proprie, pentru a nu întârzia lucrările
În Pipera, compania va construi şi 90.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale şi parcări. Finanţarea necesară construcţiei va fi asigurată de banca israeliană Bank Leumi, în timp ce terenul este proprietatea Shapir. "Noi nu am cumpărat acest teren pentru a face speculă.
Noi suntem aici pentru a construi pe terenurile noastre. Nu ne vom implica în alte proiecte rezidenţiale până când nu le vom finaliza pe acestea, lucru care va dura între trei şi cinci ani", precizează Avi Morgenstern. Valoarea totală a terenurilor din Sibiu şi Pipera a fost la momentul achiziţiei 25 milioane de euro.
Compania mamă, S