Dolniceanu, Dumitrescu, Siriteanu şi Zalomir, alături de antrenorul Covaliu, au pozat ca în Star Trek şi au regretat că nu mai erau tichete pentru documentarul 4D.
Amestecaţi printr-o mulţime de copii zburdalnici, vicecampionii olimpici şi-au amintit de orele de fizică din şcoală. Şi nu numai.
Trecuseră 3 minute peste 17:15, ora ultimei admiteri în incintă. Acreditările olimpice fac însă minuni. Dacă ar avea şi medaliile de argint la vedere, probabil că ar putea avea Science Museum la dispoziţia lor şi după ora închiderii. Intrăm cu toţii, dar fiecare în căutarea acelui ceva care să-i gîdile curiozitatea.
Ghişeurile de bilete sînt, de fapt, pentru a te informa că intrarea e gratuită, dar că poţi face o donaţie pentru muzeu. Aici, în Marea Britanie, majoritatea muzeelor au intrare liberă, finanţarea făcîndu-se din fonduri publice. Doar pentru expoziţiile itinerante există o taxă de admitere.
Pub sau etajul 3?
Aşa că băieţii scot din buzunare monede şi bancnote şi le strecoară prin fantele unei cutii mari de plexiglas transparent, în care se văd şi hîrtii de 20 de lire sterline, şi bănuţi de 2 pence. Acum poate începe explorarea. Florin Zalomir e cel mai interesat, merge direct la unul dintre birourile de informaţii în căutarea îndrumărilor exacte.
Se întoarce un pic descumpănit. "I-am întrebat ce îmi recomandă şi ştiţi ce mi-au zis? «Un pub»". Colegii lui şi Cova izbucnesc în rîs. Umorul britanic ţîşneşte peste tot, chiar şi într-un loc presupus sobru. Zalo a primit însă şi indicaţia valoroasă: trebuie urcat pînă la etajul al treilea. Fuga la lift!
Uau, ce gălăgie! Ciripiturile, micile ţipete şi rîsetele copiilor umplu aerul. Acest loc e pentru ei. Picii se distrează învîrtind de manivele la pompa de apă, răsucesc tuburi cu lichide diferit colorate pentru a vedea diferenţa de densitate, privesc sala şi lumea prin periscop şi, m