Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discotecile şi barurile din judeţ, periate de poliţişti şi jandarmi

Publicat in Vocea Brailei, luni 27 iulie 2009 ·

* în noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii şi jandarmii au dat o raită prin discotecile şi barurile din localităţile Făurei, Cireşu, Surdila Greci şi Dudeşti

Mai multe localităţi din judeţ au fost "vizitate" de oamenii legii, iar indivizii certaţi cu legea au fost sancţionaţi contravenţional. În noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 22.30-3.30, agenţi din cadrul Poliţiei oraşului Făurei şi de la Posturile de Poliţie Cireşu, Surdila Greci şi Dudeşti, împreună cu luptători de la Detaşamentul de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă, cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi comisari ai Gărzii Financiare Brăila au acţionat cu scopul prevenirii şi combaterii faptelor comise cu violenţă în zona discotecilor, disciplinizării participanţilor la traficul rutier şi a prevenirii comiterii faptelor care aduc atingere prevederilor Legii 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Cu această ocazie, au fost legitimate şi percheziţionate corporal sumar 29 de persoane, au fost verificate două societăţi comerciale cu profil cafe-bar şi discotecă, oprite şi controlate în trafic 18 autoturisme şi au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 162 de lei. Printre cei picaţi în plasa oamenilor legii se numără Ioan M., din comuna Roşiori, care a fost depistat în timp ce conducea autoturismul, pe DJ 211, în satul Tătaru, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Şoferul a rămas fără permis de conducere şi a fost sancţionat contravenţional. În urma verificărilor efectuate la un cafe-bar cu punct de lucru în satul Tătaru, comuna Dudeşti, s-a constatat faptul că în incinta unităţii se difuzează muzică ambientală stocată pe un calculator, fără să se deţină autorizaţie emisă în acest sens. În cauză s-a intocmit dosar penal. De asemenea, comisarii Gărzii Financiare au efectuat verificări economico-financiare ş

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Un autocar cu 40 de copii a luat foc pe autostradă, în judeţul Alba

HotNews acum 6 ore
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com „Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să inte

Vremea la Constanța de Ziua Copilului, 01 iunie 2024

Ziua Constanta acum 8 ore
Pe 1 iunie 2024, de Ziua Copilului, în Constanța se așteaptă o temperatură de 26°C, fără precipitații. Umiditatea va fi de 62%, iar vântul va sufla cu 24 km/h. Totuși, prognoza meteo indică posibilitatea unor furtuni sporadice cu fulgere. Dacă plănu

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 12 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Biden a prezentat un nou plan de încetare a focului, propus de Israel

Mediafax acum 7 ore
„Este timpul ca acest război să se încheie şi să înceapă ziua de după”, a declarat Biden. Noua propunere pe care Biden a prezentat-o vineri este alcătuită din trei etape. Prima ar fi o încetare a focului cu o durată de şase săptămâni. În această per

Ciolacu spune că a salvat prezenţa la vot: dacă nu ar fi fost comasate europarlamentarele cu localele, ar fi sub 25%

Mediafax acum 8 ore
„Sunt prim-ministrul al României. Vremelnic.. (…) Eu nu iau decizii în funcţie de PSD sau de PNL. A fost o decizie pentru că, dacă nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenţa la vot în acest moment ar fi fost una sub 25%. Ăsta

Ciolacu, despre candidatura lui Geoană: „Nu-și dorește să fie să fie susținut de PSD/ Este exclus ca partidul să nu aibă candidat”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la posibilitatea ca PSD să îl susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că acesta a spus că nu doreşte să fie susţinut de Partidul Social Democrat,

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 10 ore
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

VIDEO Aflat la Stockholm, Zelenski a încheiat acorduri de securitate cu Suedia, Norvegia şi Islanda. Câte țări au încheiat până acum astfel de înţelegeri cu Ucraina

HotNews acum 5 ore
​Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat vineri acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda, un semn al angajamentului occidental faţă de Ucraina, în timp ce Kievul caută sprijin militar suplimentar din partea O

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Autorul accidentului de la 2 Mai poate face apel la decizia instanței

HotNews acum 13 ore
Judecătoria Mangalia a respins, vineri, cererea lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia şi-au pierdut viaţa, de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată

Vremea

București
acum

20°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

20°/25°
lun.

19°/24°
mar.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

14°/22°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/27°
mar.

14°/21°