Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poezie

Publicat in Romania Literara, joi 1 mai 2008 ·

Simplitate

în cele din urmă, fiecare trudeşte la sine însuşi

încercând în felul lui, oricine

ar fi, orice ar face

o dez-umbrire

de sine

unde sfârşeşte liziera

şi începe divinul

e altceva

iar dacă pe parcurs, unul e copleşit

de aplauze şi onoruri, iar altul

e trecut sub tăcere, deşi

cântă atât de bine

încât ar înmuia azi până şi-o inimă

e tot altceva

la ce ne raportăm, înspre cine

ne întoarcem chipul, e totul.

altminteri, fără de acest drum

mereu reluat, unic

al fiecăruia

către, prin

Isus

nu l-am mortifica?

Aidoma unei gâze

izbindu-se-n fereastră, anevoie

regăsim uşa prin care am intrat, cu neputinţă

să pătrunzi în tăcerea intimă a celui

legat prin murmur

de o nerostire

doar splendoarea năruie zidul

în sclipăt mântuit, iubind

fără de ştire, crezând

fără de enumerare.

abia atunci

şoapta

e o explozie de păsări

în tăcerea pădurii

şi dacă ai ajuns

la capăt, acolo

unde nu mai există nici o alternativă, nici

un loc în care să te poţi ascunde, nici un răspuns

când, bântuit de disperare, dezamăgire, sleit

te pătrunde geamătul, îţi dai deodată seama

că eşti aproape, nesfârşit de aproape.

nimic nu se schimbă însă de afli adevărul

- mereu, atât de evident, încât nici nu-l băgăm în seamă -

dimpotrivă, colina rămâne

colină, ramura

ramură.

nu atât ce, ci mai ales cum rostim

şi-ntr-un târziu, dinspre coline adie @N

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 48 minute
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 50 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Reacția lui Gigi Becali, după ce FCSB a devenit campioana României: „Slavă Ție, Doamne”.

Adevarul acum 26 minute
După 9 ani de chin, în care au fost mai mereu pe locul 2, FCSB a reușit să câștige un campionat dominat clar de la început până la final. Roș-albaștrii și-au asigurat titlul cu 3 etape înaintea finalului sezonului, după 2-1 cu Farul.

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 35 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°