Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadillac ATS al General Motors a fost desemnat maşina anului la salonul auto de la Detroit

Publicat in Mediafax, luni 14 ianuarie 2013 ·

Sedanul de lux Cadillac ATS al General Motors (GM) a fost desemnat luni maşina anului în America de Nord, iar titlul pentru camioneta anului a revenit modelului Ram 1500 al Chrysler Group, la salonul auto de la Detroit.

Automobilul ATS a învins modelul Fusion al Ford şi noua versiune Accord a Honda Motor, a anunţat Automotive Press Association, la salonul auto, transmite Bloomberg.

Anul trecut, sedanul compact Elantra al Hyundai Motor a devansat automobilul Focus al Ford şi Passat al Volkswagen.

Vehiculul pickup Ram 1500 a învins hibridul C-Max al Ford, inclus de producător în categoria maşinilor, şi SUV-ul CX-5 al Mazda Moptor.

Anul trecut, titlul de camioneta anului a revenit Range Rover Evoque al brandului Land Rover deţinut de Tata Motors.

Finaliştii reflectă eforturile producătorilor auto de creştere a eficienţei consumului de carburanţi, pentru a respecta noile standarde federale.

Producătorii auto americani au câştigat titlul de maşina anului în SUA în 11 din cele 20 de ocazii cu care a fost decernat, iar în cazul camionetelor de 13 ori.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 21 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°