Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Nemţii de la Energie 3UG bagă 3.000.000 de euro într-o fabrică de biogaz la Roşia

Publicat in Adevarul, marți 23 februarie 2010 ·

Investitorii din Germania vin luna viitoare ca să facă un studiu de fezabilitate în comuna unde vor să producă biogaz. Preşedintele CJ-ului şi primarul din comună s-au întâlnit cu reprezentanţii Energie 3UG pentru investiţia de la Roşia.

CITIŢI ŞI:

“Infernul” se dezlănţuie în 13 martie la Bâlea Lac

Un producător de scule din Germania face o fabrică cu 1000 de locuri de muncă

Judeţul Sibiu va avea până în la finele lui 2011 prima instalaţie de biogaz amenajată pe teritoriul său. Aceasta va fi prima de acest gen din România şi va fi construită pe teritoriul comunei Roşia, aflată la 9 kilometri de capitala judeţului. După ce un grup de investitori germani şi-a manifestat interesul pentru o astfel de investiţie, săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Martin Bottesch, a efectuat o vizită la Neunkirchen pentru o discuţie concretă cu cei din Germania. Botthesch şi primarul Aldea Valentin au stat la masa negocierilor cu antreprenorii din domeniul energiei reciclabile care au înfiinţat societatea Energie 3UG. „Am discutat despre posibilitatea finanţării unui proiect de acest gen la Roşia şi despre condiţiile pe care noi trebuie să le creem, respectiv despre existenţa terenului care să poată fi concesionat sau cumpărat de firma investitoare dar şi despre posibilitatea încheierii de contracte cu agricultorii furnizori de biomasă”, a explicat preşedintele CJ-ului Martin Bottesch.

Se desfiinţează liceul teoretic din Dumbrăveni

Nemţii vin în martie la Roşia

Reprezentanţii Energie 3UG sosesc luna viitoare în Sibiu pentru a merge la Roşia ca să efectueze un studiu de fezabilitate pentru a determina exact la cât se ridică investiţia. „Investitorii vor să aibă date cât mai exacte despre costurile investiţiilor şi în cât timp urmează ca ele să fie amortizate. Ar fi vorba de o investiţie de aproximativ 10.000.000 de lei după p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane chineze în jurul insulei

Ziare.com acum 29 minute
Taiwanul a anunţat vineri, 3 mai, că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP. Aceste activităţi au avut loc cu câteva săptămâni înainte de învestirea, pe 20 mai, a noului preşedinte al Tai

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 51 minute
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°