Marea noastră problemă, în 2010, este că producţia şi consumul încă nu s-au echilibrat. Prin urmare, nu putem spera că vom ieşi din recesiune în acest an. Şi atunci, miza pentru 2010 rămâne singulară: echilibrarea bugetului ţării. Urmând ca abia la anul să fie apăsată pedala creşterii economice.

Soluţia? O nouă filosofie bugetară, care să confere sistemului de impozite şi taxe nu numai un instrumentar de constrângere, dar şi o gamă de stimulente. Mai mult, printr-o regândire a construcţiei bugetului, în consens cu actualele cerinţe, ar putea fi încurajată munca eficientă şi descurajată munca făcută cu spatele la piaţă şi la consumatori.

Ne aflăm, acum, în faţa unei duble neputinţe: nici nu se poate apela la buget pentru investiţii şi pentru restructurări, căci nu există bani pentru aşa ceva; şi nici nu se mai poate face din privatizare o sursă de venituri bugetare. Nu mai sunt nici prea multe mirese de măritat şi nici investitori cu bani dispuşi să intre în piaţă în vremuri de criză. Ministerul Finanţelor se uită la venituri şi tânjeşte la măriri de impozite. Ar fi o gravă eroare să meargă mai departe pe această cale.

Fiscalitatea excesivă s-ar putea transforma în bumerang. Un bumerang alcătuit din impozite mari, care zboară el până unde zboară, dar apoi se întoarce către buget şi-l loveşte năpraznic. Rezultatul apare "în scară": veniturile salariale fiind mai mici, oamenii pot fi tentaţi să muncească după cum sunt plătiţi; dacă societatea are parte de mai puţină muncă, e normal să circule mai puţine produse şi la buget să ajungă mai puţini bani; profiturile întreprinderilor vor fi mai mici şi în consecinţă mai mici vor fi şi încasările din impozitul pe profit; plus că, atât timp cât pe piaţa de consum ajung mai puţini bani, se vând mai puţine mărfuri şi contribuţia la buget a taxei pe valoarea adăugată este diminuată. În acelaşi timp, u