Hulită în anii regimului comunist, ziua de 10 mai rămâne unul dintre cele mai puternice expresii simbolice ale României de dinainte de totalitarism. Construită în jurul datei la care se naşte noua dinastie, sărbătoarea de 10 mai este şi o sărbătoare a libertaţii.
Şi aceasta pentru că 1866 înseamnă nu doar sosirea pe solul patriei sale adoptive a lui Carol I, ci şi adoptarea celei mai longevive şi echilibrate constituţii de la noi. În acest mod, graţie unei opţiuni a elitei autohtone, monarhia a fost asociată, de la bun început, cu acest efort delicat şi de durată al edificării libertăţii.
Şi poate că moştenirea cea mai importantă pe care o lasă celor de astăzi ziua de 10 mai este încrederea în posibilitatea unei naţiuni de a se construi, temeinic şi elaborat, sub semnul modernităţii şi al moderaţiei. Nimic nu este dat, nimic nu este predeterminat în viaţa unui popor. Chipul multora dintre oraşele Vechiului Regat mai poartă, încă, amprenta acestui spirit încrezător şi temerar pe care îl aduce cu sine anul 1866. De la şcoli şi spitale până la prefecturi şi universităţi, o nouă Românie capătă chip, având ca temelie asumarea unui model ce mizează pe virtuţile progresului material şi libertăţii politice. Oricât de limitat şi de criticabil, elanul României în deceniile de după 1866 este incontestabil. După cum este incontestabilă apariţia cadrului ce protejează pe individ în faţa ingerinţelor statului. Trecerea de la un regim al arbitrariului la un regim al domniei legii se realizează acum.
Lecţia monarhiei constituţionale poate fi, aşadar, un punct de plecare în propria noastră încercare de a ne reclădi patria, după ravagiile comunismului. Seriozitatea şi patriotismul sunt virtuţi care pot fi, oricând, regăsite. România nu este doar o colecţie de voci vulgare şi agramate dominând spaţiul audio–vizual. Ea este şi ideea pe care ne–o facem despre propriul n
