Mai puţine ca în alte oraşe din ţară, palatele ţigăneşti din Ploieşti urmează linia estetică consacrată: foarte colorate şi cu turnuleţe fără număr. Ca un specific al locului, în Ploieşti, palatele kitchoase se înalţă, falnice, printre cocioabe dărăpănate ale ţiganilor săraci

Mimiu, Bereasca, Radu de la Afumaţi. Sunt cartierele cu cele mai mari comunităţi de romi din Ploieşti, zone sărace şi cu infracţionalitate ridicată, pe străzile cărora mergi cu stomacul strâns printre grupuri de localnici parcă mereu fără treabă. Li se adaugă, parţial, zone din strada Rudului şi cartierele Mihai Bravu şi Malu Roşu.

Ţiganii din Ploieşti sunt săraci în marea lor majoritate,trăitori în cocioabe dărăpănate, vânzători ambulanţi la Halele Centrale, de genţi şi de şoşete, abonaţi la ajutorul social, cu o droaie de copii şi prezenţi, destul de des şi indiferent de vârstă sau de sex, pe buletinele de presă ale Poliţiei.

Aşa se face că nu au avut nici bani de palate falnice, ca ţiganii din Ardeal sau din Oltenia care au lăsat cu gura căscată jurnaliştii veniţi special din străinătate pentru a imortaliza interioarele luxoase şi supradimensionate ale palatelor ţigăneşti ridicate după Revoluţie.

În plus, ţiganii cu bani din Ploieşti, majoritatea „românizaţi“, cu afaceri, au învăţat să nu mai atragă atenţia asupra caselor în care locuiesc şi au ridicat vile obişnuite pe care le dau de gol, cel mult, culorile stridente în care sunt vopsite, muzica dată frecvent la maximum sau vizitele matinale ale mascaţilor.

Chiar şi aşa, câteva palate şi-au făcut loc în Ploieşti, cele mai multe în cartierul Radu de la Afumaţi, din nordul oraşului. Plasate în inima cartierului, galbene, roşii, portocalii sau roz, cu turnuleţe fără număr (o legendă ţigănească spune că, pentru fiecare nou miliard, proprietarul palatului mai ridică un turnuleţ pe casă), locuinţele imense parcă s-au