Canalele dezinformării active, ofensivă sau defensivă, sunt multiple, afirmă G. Durandin citat de situl PSYOPS după care sintetizez această analiză. Ele vizează fie ansamblul populaţiei, fie grupuri specifice. În prima categorie: mass media (presa scrisă, radio, televiziune, internet cu o atenţie deosebită asupra reţelelor de socializare), comunicaţiile informale (anunţuri neverificate, dosare de presă cu subiecte de scandal neasumate dar lansate spre spaţiul public), organizaţii cu caracater de masă (ONG-uri, alte grupuri comunitare), manifestările culturale (sărbători laice sau religioase sau cu carcater sportiv) sau mişcări de masă (demonstraţii cauzate de revendicări sociale, economice, ecologice, etc). Canalele care acţionează asupra unor grupuri specifice sunt publicaţiile periodice sau siturile specializate, organizaţiile profesionale (cu ocazia congreselor, seminariilor sau manifestărilor profesionale sau sindicale), persoanele influente sau agenţi de influenţă (agenţi ai serviciilor de informaţii, fie activi, fie pensionari, utilizaţi pentru presupusa credibilitate a funcţiilor deţinute). Mass-media este vehiculul privilegiat de toţi autorii manualelor de război pishologic deoarece jurnaliştii:nu au întotdeauna timp să-şi verifice sursele datorită mediului extrem de competitiv al muncii lorsunt consideraţi ca uşor influenţabili (şantaj, corupţie)sunt credibili şi pot declanşa rapid campanii de influenţare a opiniei publiceprin natura profesiei, au acces neîngrădit la mijloace vaste de difuzarea informaţiei Pe timp de pace, mass-media poate fi folosită ca mijloc de dezinformare: -creând sau achiziţionând un mijloc de informare pentru a-l fideliza şi transforma în propria unitate activă de transmitere de ştiri -subvenţionând “la negru” un mijloc de informare în masă -folosind agenţi de influenţă în relaţia cu jurnalistul -folosind publicitate plătită de tip pr