Basescu incearca sa transforme nemultumirile intr-un nou impuls reformator.

Orice s-ar spune, tabloul politic static cu care eram obisnuiti in ultimul an si situatia sociala calma din ultimii zece ani au fost zgiltiite consistent in urma protestelor. Zgomotul dezarticulat din strada produce, zilnic, efecte in cascada, o parte dintre ele figurind pe lista revendicarilor. Ce avem pina acum? La nivel guvernamental: rapida retragere a proiectului legii sanatatii din dezbaterea publica si surprinzatoarea revenire a lui Raed Arafat in aparatul guvernamental. Cele doua scintei ale demonstratiilor au fost scufundate pe fundul apei Dimbovitei, lasind impresia unei disponibilitati de dialog si unei atitudini rezonabile. O alta cedare legislativa a fost aminarea aplicarii taxei auto pentru inca un an, fiind lasata in seama viitoarei guvernari. Taxa a fost perceputa ca una dintre manifestarile „statului spoliator" si unei administratii arbitrare, angajate in actiuni de hartuire a contribuabililor. Luat de acest val al cedarilor, Guvernul a lasat impresia ca este dispus sa discute chiar si reluarea indemnizatiilor de merit ale revolutionarilor, pentru a cumpara ingaduinta acestor asociatii, in cea mai mare parte impostoare si imorale. Neinspirat, am spune. O cedare in fata lui Bebe Ivanovici ar insemna sa-si bata un cui in talpa. La nivel simbolic, au fost sacrificati „arogantii" care iritau spiritele. Ministrul Teodor Baconschi a fost demis prin telefon (o violenta simbolica inutila, dar buna pentru a sugera cum se dispenseaza, fara urma de respect, de cei care nu acorda respectul cuvenit „poporului"), iar senatorul Iulian Urban - acest amalgam de stupiditati marunte spuse cu emfaza lui Cioran si cu vulgaritatea lui Vadim Tudor - silit sa plece din PDL. Un alt motiv de protest disparut nu stim unde sa il incadram: noroc porcesc sau glont tras in picior? Curtea Constitution