De la "ieri" la "azi", bisnitarul si-a schimbat doar masina, nevasta si adresa, naravul, insa, ba. Instinctele sale de hoitar sint astazi calitati ale omului de afaceri. De la chistoacele scuipate mai ieri in plina strada, la havanele fine, pufaite cu superioritate in office-ul decorat cu lemn de abanos, deosebirile tin doar de amplitudinea gesturilor, nu de transformarea fiintei.
In perioada comunista, si-a facut loc in constiinta oamenilor si in dictionarele limbii romane un cuvint zemos: bisnita. Termenul a fost repede marginalizat, innoroit, tavalit prin cazanul cu smoala al dispretului suveran: „Cum e posibil, tovarasi, ca flagelul capitalismului sa se strecoare ca un vierme nenorocit in miezul sanatos al societatii noastre multilateral dezvoltate?" In consecinta, adaptarea englezescului business a fost condamnata sa denumeasca tot soiul de forme de negot ilicit, de la tigari si cafea, pina la ciocolata fina, sapun si haine. Tolerati de regim, mai cu seama ca unii dintre ei actionau si ca informatori ai structurilor de represiune sociala, bisnitarii aveau, in ochii populatiei, un statut neguros. Pe de o parte, lumea ii privea cu suspiciune, din pricina legaturilor duplicitare pe care le intretineau cu autoritatile, pe de alta parte, oamenii rivneau la ofertele de sezon ale micilor intreprinzatori. Unii dintre bisnitari nu depaseau, in ochii autoritatilor, anvergura unor gainari, fiind adesea considerati aidoma unor gunoaie simpatice, de la care militienii isi luau regulat tainul de burghezie, dar altii s-au chivernisit serios. Nu e gresit daca presupunem ca procesul de chivernisire a fost direct proportional cu trainicia si prestigiul legaturilor avute in aparatul de partid si de stat. Vremea a trecut netulburata printre gloantele Revolutiei, iar bisnitarii de ieri s-au prefacut in capitalistii de azi. De ii numesti cu vorba din trecut, se supara, fornaie,
