Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul va majora ajutoarele sociale din iulie, pentru a compensa creşterea preţurilor la energie

Publicat in Adevarul, joi 9 mai 2013 ·

Guvernul promite ajutoare sociale mai mari începând cu luna iulie pentru a acoperi creşterea preţurilor la energie. Premierul Victor Ponta a anunţat că venitul minim garantat va creşte, în medie, cu 13% în două tranşe, în timp ce alocaţia de susţinere a familiei va fi majorată cu aproximativ 30%.

Mai precis, venitul minim garantat va fi majorat în medie cu 8,5% din luna iulie şi cu diferenţa până la 4,5% de la 1 ianuarie 2014, potrivit Mediafax.

Efortul bugetar pentru aplicarea acestei creşteri şi pentru majorarea alocaţiei de susţinere a familiei, cu 30%, este estimat de Executiv, pentru al doilea semestru din 2013, la circa 200 milioane lei.

Alocaţia pentru susţinerea familiei va fi majorată într-o singură tranşă, cu 30%, a anunţat joi premierul Victor Ponta.

Suma necesară majorării ajutoarelor sociale va fi asigurată din taxarea producătorilor de energie pentru veniturile suplimentare obţinute de aceştia în urma liberalizării preţurilor.

„Va avea loc un proces de liberalizare graduală a preţurilor în sectorul energetic, iar cea mai eficientă metodă de protejare a consumatorului vulnerabil este această majorare a sprijinului social”, a declarat ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, Guvernul a discutat deja pe această temă cu Fondul Monetar Internaţional.

În luna februarie, Ministerul Muncii, Familiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care propune reglementarea măsurilor speciale destinate beneficiarilor de ajutor social şi de alocaţie pentru susţinerea familiei pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare determinate de eliminarea tarifului social la energie electrică şi creşterea preţului la energie electrică şi gaze naturale.

Conform unor estimări realizate de experţii Băncii Mondiale pe baza datelor exis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum 50 minute
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Gică Mihali și Claudiu Niculescu sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Gandul acum 54 minute
Miercuri, 29 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Doi foști mari jucători din istoria clubului din șoseaua Ștefan cel Mare sun

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 2 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Noi percheziții la Parlamentul UE în cadrul anchetei privind ingerințele Rusiei

Ziua News acum 37 minute
Anchetatorii percheziționează miercuri birourile unui angajat al Parlamentului European din Bruxelles și Strasbourg, precum și locuința acestuia din Bruxelles, în cadrul unei anchete belgiene privind suspiciuni de interferență rusă și corupție, a an

Nicolae Robu: „Investim în educație și în cultură! Timișoara va fi, din nou, orașul tinerilor!” (P)

Press Alert acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL la Primăria Timișoara, va readuce Timișoara la viață și o va transforma într-un oraș al tinerilor. Cele două direcții mari pe care va miza sunt educația și cultura. Nicolae Robu va face investiții

Arad: Două femei, suspectate că au exercitat profesia de medic stomatolog fără a fi autorizate şi au decontat servicii medicale de aproximativ 110.000 de lei/ Percheziţii, la domiciliul şi la cabinetul lor

News.ro acum o ora
Două femei din Arad sunt cercetate pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, după ce ar fi efectuat servicii stomatologice fără a avea o autorizare în acest sens şi fără a înştiinţa pacienţii. Ele au

Atenţie şoferi! Restricţii pe autostrăzile A2, A4 şi A1 din cauza unor lucrări

Mediafax acum 42 minute
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că miercuri, până la ora 18.00, se fac lucrări de înlocuire a portalului VMS pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe sensul către Capitală, la kilometrul 196, pe raza locali

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°