Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie Stan: Este cea mai fericită seară din cariera mea

Publicat in Gandul, joi 15 decembrie 2011 ·

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Ilie Stan, a declarat, miercuri, după calificarea formaţiei pe care o pregăteşte în 16-imile de finală ale Ligii Europa, că este cea mai fericită seară din cariera sa.

"Este cea mai fericită seară din cariera mea. Este o calificare istorică şi mă bucur că am reuşit-o cu echipa mea de suflet. Am demonstrat că prin muncă şi sacrificii putem face lucruri frumoase. Acum, Steaua este la cinci la sută din ce îmi doresc eu. Va veni pauza competiţională şi dorim să o gestionăm cum trebuie şi să ne îmbunătăţim şi mai mult jocul", a spus Stan.

Tehnicianul Stelei a afirmat că nu i-a fost teamă când AEK Larnaca a egalat deoarece era convins că jucătorii săi au forţa necesară să mai marcheze. "Le-am spus la pauză jucătorilor că trebuie să avem răbdare, pentru că o să înscriem. Ştiam şi de rezultatul de la Haifa. Nici la 1-1 nu m-am temut, simţeam că putem să înscriem. Am reuşit până la urmă pentru că jucătorii s-au dăruit complet şi au fost împinşi de la spate de un public fantastic. Ţin să mulţumesc celor 50.000 de oameni care au venit la stadion. Acum vom merge în Piaţa Universităţii, împreună cu jucătorii, pentru că suntem un grup, o familie", a precizat Stan.

Ilie Stan a comentat şi despre meciul Maccabi Haifa - Schalke 04, scor 0-3: "Vorbisem cu Marica după meciul nostru cu Schalke. M-a asigurat că nu se pune problema ca Schalke să nu evolueze la capacitate maximă cu Maccabi. Îl felicit pe el şi pe cei de la Schalke. Au demonstrat că sunt jucători profesionişti şi că se poate conta oricând pe ei".

Echipa Steaua Bucureşti s-a calificat în 16-imile de finală ale Ligii Europa, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-0), cu formaţia cipriotă AEK Larnaca, în ultima etapă a Grupei J, iar Maccabi Haifa a fost învinsă de Schalke 04, cu scorul de 3-0. Golurile steliştilor au fost marcate de Rusesc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°