Numărul avocaţilor clujeni care au fost trimişi în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj creşte de la o zi la alta. Al treilea avocat trimis în judecată doar în acest an este Traian Alb din Baroul Bucureşti, care îşi derulează activitatea la instanţele clujene.
Procurorii îl acuză pe Alb că a lovit-o în două rânduri pe Ana Maria Cărăşel din Turda. Faptele care sunt descrise de procurorii clujeni în rechizitoriu s-au derulat în aprilie şi mai 2009. Femeia povesteşte că prima dată a fost lovită în barbă şi împinsă cu putere.
„M-a tot înjurat din curtea lui şi când l-am întrebat de ce mă înjură a venit la mine şi m-a lovit în bărbie şi m-a împins şi am picat pe jos. Acest eveniment a avut loc în data de 28 aprilie 2009. Apoi, după câteva zile, în momentul în care am venit de la grădină pur şi simplu m-a lovit cu piciorul în coapsa stângă. Nu vreau să mă împac cu el, nu am nevoie de banii lui, vreau doar linişte şi să treacă pe lângă mine ca şi când nu aş exista”, povesteşte Ana Maria Cărăşel.
Loviturile primite de femeie de la avocatul recalcitrant au necesitat între patru şi şase zile de îngrijiri medicale.
O altă vecină a avocatului Traian Alb este Margareta Omuţ. Femeia povesteşte că avocatul are un comportament public care nu îi face cinste.
„Când mă vede îmi spune marş în casă tu zdreanţă. Şi la mine a sărit la bătaie. Are un comportament faţă de vecini absolut oribil”, a povestit Margareta Omuţ. Femeia a mai spus că tot scandalul dintre avocat şi vecini a pornit în momentul în care aceştia au fost obligaţi să îşi întabuleze apartamentele. „El a crezut că o să apelăm la serviciile lui, dar noi am angajat un alt avocat şi de atunci scandalul se ţine într-una”, a mai adăugat Margareta Omuţ.
Avertizat de poliţie de două ori
Înainte de a fi trimis în judecată, avocatul a fost chem