Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campania „Olteni pentru olteni“ a ajuns la inimile craiovenilor

Publicat in GAZETA de SUD, joi 31 octombrie 2013 ·

Există oameni care au învățat că viața înseamnă durere şi care au nevoie de sprijin, de ajutorul semenilor. Sunt acei oameni pe care boli crunte i-au făcut prizonierii propriilor trupuri plăpânde, încovoiaţi sub greutăți și suferințe greu de imaginat. Pentru acești oameni, visele și speranțele sunt reduse la o cură de citostatice, la un tratament cu chimioterapie, la dibăcia sau implicarea unui cadru medical.

Există și oameni pe care suferința celor mai puțin norocoși nu îi lasă indiferenți. Unul dintre aceștia este doamna Maria Lilica Boţilă, pe care suferința bolnavilor internați în Clinica de Hematologie a Spitalului „Filantropia“ a determinat-o să facă un gest neprețuit.

Are 77 de ani şi este din Craiova. Trăiește dintr-o pensie de 730 de lei, iar din aceasta a dorit să doneze 100 de lei Fundaţiei Gazeta de Sud pentru Campania „Olteni pentru olteni“. „Am aflat de campanie din Gazeta de Sud, pentru că sunt abonată. Citesc zilnic ziarul şi îmi plac articolele. Am venit să contribui şi eu cu cât pot, pentru că de sănătate are nevoie o lume întreagă“, spune cu fermitate femeia.

Are faţa brăzdată de trecerea timpului, nu mai aude bine, însă mintea i-a rămas ageră. Ne vorbeşte răspicat despre guvernanţi, stat şi modul în care s-a tratat de boli numai cu plante. „Eu aş propune ca parlamentarii să aibă salariul minim pe economie, pentru ca atunci când fac o lege pentru populaţie să o şi simtă. Pentru că la cum sunt plătiţi acum nu mai ştiu cum trăiesc cei cu salarii mici. Bugetul se face din impozitele şi taxele plătite de noi, cei mici, iar statul nu este ceea ce spuneau Ludovicii în Franţa - «statul sunt eu», statul suntem noi toţi. Fără noi nu ar exista!“, afirmă Maria Boţilă.

S-a tratat doar cu ceai de pir şi rostopască

Spune că a lucrat o viaţă întreagă contabilă la Foraj Stoina şi că a avut probleme de sănătate, dar că s-a tratat fol

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 35 minute
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Evaziune, contrabandă, șantaj și camătă sunt cauzele a peste 150 de percheziții efectuate de polițiști, marți dimineața

Ziare.com acum o ora
Peste 150 de percheziţii au loc marţi dimineaţă în Bucureşti şi în mai multe judeţe, în cadrul a 34 de acţiuni vizând infracţiuni de evaziune fiscală, de mediu, de contrabandă, de corupţie, de înşelăciune, şantaj şi camătă. ”La data de 28.05.2024, î

Accident între un autobuz plin cu 20 de călători și o dubă de transport marfă: Unul dintre șoferi a murit, 3 persoane rănite

Ziare.com acum o ora
O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, 28 mai, între Râşnov şi Predeal, între un autobuz şi o dubă de transport marfă. ”Accident rutier pe DN 73 A, între localităţile Râşnov şi Predeal, intre

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Peste 150 de percheziţii pentru combaterea infracţiunilor economice

Mediafax acum o ora
Poliţia Română şi Parchetul General coordonează, marţi dimineaţa, o operaţiune de combatere a infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară. Au fost peste 150 de percheziţii domiciliare.

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: vară în toată regula

Mediafax acum o ora
Termperaturile vor depăşi mediile obişnuite pentru luna iunie pe parcursul următoarelor patru săptămâni. Ploile vor fi deficitare, potrivit prognozei pentru perioada 27 mai - 24 iunie.

BANCUL ZILEI | Regele și țăranul

Gandul acum 31 minute
O nouă zi plină de provocări și de griji, însă Gândul vă face să zâmbiți mereu cu un banc sau o glumă bună. Regele, plimbându-se călare prin împărăţie, întâlneşte un ţăran, care semăna perfect cu el. – Spune, omule, mama ta a lucrat cumva la palat?

De la 1 septembrie se va modifica plafonul peste care se impozitează pensiile. Marcel Ciolacu: „Nivelul de trai s-a scumpit“

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste care se impozitează pensiile, prag care acum este de 2.000 de lei.

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 28 mai 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta pomenirea sfântului sfinţitulul mucenic Eutihie, episcopul cel din Melitina. Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita (Niceta) Mărturisitorul, episcopul Calcedonului (sec. IX).

Lista câştigătorilor Premiilor UNITER 2024. „Antologia dispariţiei” a fost desemnat cel mai bun spectacol; Andrei Măjeri, cea mai bună regie

Mediafax acum o ora
Luni, 27 mai, a avut loc Galei Premiilor UNITER 2024. Evenimentul a a avut loc la Sala „Ion Caramitru“ a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. Marele câştigător UNITER 2024 este spectacolul „Antologia dispariţiei”, producţie a Teatrului

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

17°
mar.

14°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°