Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta nu s-a înțeles cu Băsescu în chestiunea participării la Consiliul European

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 iunie 2012 ·

Premierul Victor Ponta nu a ajuns la un acord cu președintele Traian Băsescu pe marginea reprezentării României la Consiliul European de la sfârșitul lunii iunie. ”Nu am stabilit nimic decât că ne vom mai vedea să continuăm dialogul. Ne-am înțeles că nu ne-am înțeles", a spus Ponta. El a precizat că de acum încolo îi va trimite șefului statului agenda ședințelor de guvern. Victor Ponta

Sursa: REUTERS

Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta s-au întâlnit astăzi pentru a lua o decizie în legătură cu această chestiune spinoasă. În opinia lui Ponta, întâlnirea era necesară pentru o poziţie coordonată a ţării noastre.

''Trebuie să mă văd cu preşedintele României şi pentru că România trebuie să aibă o poziţie coordonată între toate instituţiile sale atunci când merge la Bruxelles. Acolo nu e vorba de chestii de orgoliu sau de cine e mai puternic într-un anumit moment, e vorba despre poziţia României. Poziţia va fi puternică şi ascultată dacă este coordonată între toate instituţiile statului - Guvern, preşedinte, Parlament. Eu asta îmi doresc şi îmi doresc să fim de acum încolo reprezentanţi pe acest mandat interinstituţional'', a spus Ponta, citat de Agerpres, înainte de întâlnire.

În opinia sa, reprezentantul României, atunci când iese dincolo de graniţe, trebuie să aibă în spate poziţia coordonată a tuturor factorilor implicaţi.

''Experienţa preşedintelui Băsescu poate fi utilă, aici nu e chestiune de aroganţă. Aşa cum ştiţi, pe tot ce ţine de afaceri europene mă sfătuiesc cu dl. Vasile Puşcaş, cu dl. Leonard Orban. Orice experienţă în acest domeniu este extrem de utilă, nu le ştiu pe toate şi nu am cum să le ştiu pe toate şi oricine mă poate ajuta şi poate face ca poziţia României să fie mai puternică e foarte bine. Importantă e experienţa, dar cred că şi dl. Sarkozy avea o experienţă mai bună'', a adăuga

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 22 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 44 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 48 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°