Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un creator de modă din SUA a fost condamnat la 59 de ani de închisoare

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

Un celebru creator de modă din SUA a fost condamnat la 59 de ani de închisoare pentru hărţuire sexuală asupra modelelor din agenţia sa care aveau mai puţin de 14 ani. Născut în India, Anand Jon Alexander, care este foarte cunoscut la Hollywood, a fost arestat în 2007 şi condamnat în noiembrie anul trecut. A negat toate acuzaţiile şi a susţinut mereu că este nevinovat.

Anand Jon este specialist în modelul hainelor cu influenţe estice şi vestice, iar la sfârşitul anului 1990 şi-a creat propria sa linie de modă în SUA.

Creaţiile lui au fost purtate de numeroase celebrităţi, precum Paris Hilton şi Mary J Blige.

"Fără mustrări de conştiinţă"

Judecătorul Curţii Supreme, David Wesley, a spus că Anand ar trebui să fie încarcerat cât mai mult timp posibil pentru obsesia lui asupra fetelor şi femeilor.

"Domnul Alexander a arătat că nu are mustrări de conştiinţă pentru acţiunile sale" , a declarat judecătorul.

Creatorul a fost arestat în martie 2007, după ce o femeie l-a acuzat că a violat-o. După ce acesta a fost arestat, alte cinci femei, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 23 de ani, au declarat că şi ele au fost agresate sexual.

Toate cele 33 de capete de acuzare, cuprind viol şi comiterea unui act indecent asupra unui copil.

Anand Jon a negat afirmaţiile şi a pledat nevionvat la toate capetele de acuzare. Avocatul lui a spus că unele dintre femei s-au manifestat astfel, pentru că ele sunt modele nemulţumite care au dat greş în industria modei. Avocatul a adăugat că acestea caută o oportunitate pentru a profita de necazurile creatorului de modă.

Pe 14 noiembrie anul trecut, Anand Jon a fost condamnat pentru 14 capete de cauzare, incluzând violul.

Pentru patru capete de acuzare a fost găsit nevionvat, iar pentru trei dintre acuzaţii, jura

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 33 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 57 minute
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°