La Bucuresti a avut loc Conferinta Europeana a Dreptului de Imprumut Public, eveniment ce-ar fi trebuit sa starneasca oarece emulatie printre oamenii scrisului, dat fiind ca, prin implementarea PLR, scriitorului roman i s-ar mai insenina un pic viata. Nu numai financiar, ci si moral, as zice. Sumele pe care le-ar primi un autor roman pentru folosirea cartilor sale in biblioteci publice nu ar fi probabil impresionante, dar ele ar reprezenta o recunoastere a rolului pe care creatorul il are in societate, acela de a oferi nu numai placere, ci si instructie si educatie cititorilor.
Scriitorul nu o duce nicaieri ca un nabab. Dar sunt multe tari in care se poate trai decent, onorabil din meseria scrisului. Modul in care o societate gaseste modalitati de a plati munca scriitoriceasca reprezinta atitudinea fata de literatura, dar desemneaza si pretuirea si respectul pe care ea o arata creatorilor ei. In fond, pana la urma, filosofia de la care trebuie pornit este destul de simpla: orice munca trebuie platita, iar de truda scriitoriceasca se folosesc multi oameni spre a se instrui, spre a se forma sau pentru a se distra. Cartile sunt folosite in varii ipostaze. Munca autorilor este si ea folosita in diferite chipuri. In general, si munca si cartile sunt vag recompensate si asta numai intr-o miscare de genul "da-mi produsul, ia produsul". Mai exact, numai atunci cand este cumparata cartea. Dar cartile mai intra in biblioteci publice, cartile mai pot fi multiplicate (se aplica si la noi taxa pe copie, adica o taxa pe care orice detinator de aparatura de multiplicat o plateste la achizitionarea ei), cartile sunt folosite ca material didactic in scoli, facultati (manuale sau cursuri, antologii), cartile sunt folosite in diverse spectacole s.a.m.d. Numai cativa scriitori pe lumea asta pot trai foarte bine din drepturile de autor propriu-zise. Dar un numar consider