23 aprilie va fi aniversat de acum înainte cu surle şi trambiţe în Franţa, mă intreb dacă nu se va ajunge până la a decreta a o nu ştiu câta zi liberă oficială...Este ziua în care Franţa a devenit al nouălea stat european care a extins căsătoria şi adopţia asupra cuplurilor homosexuale. Dar, între timp, Hexagonul se umple cu pulbere, cu iz prevestitor de implozie.

"A vrut să-i împace pe francezi unii cu alţii: cel puţin aşa a promis François Hollande în campania electorală", justifică Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un articol tradus şi preluat de Presseurop.

I-a învrăjbit de tot, aş răspunde eu. Ce avem de fapt în meniul acestor luni de groază? O mână de aleşi de stânga care nu fac decât să aplice ceea ce au afirmat în timpul campaniei electorale prezidenţiale (repetarea mă plictiseşte, dar fie: legalizarea căsătoriilor homosexuale, a adopţiei pentru aceste cupluri, legalizarea eutanasiei...). Francezii însă, deloc cartezieni (în ciuda a ceea ce afirma cândva proaspătul prim ministru al Moldovei, Iurie Leancă), au votat cu ură împotriva lui Nicolas Sarkozy şi nu au citit programul lui François Hollande. S-ar zice că nu ştiu să citească...Dar nu este aşa. Nu au vrut să citească. Cerul le cade acum pe cap, exact ca pe vremea lui Asterix şi a lui Obelix (deci niciun progres în câteva sute de ani), şi se revoltă. Pur şi simplu, supăraţi, îşi vor jucăriile înapoi. Nici nu ştiu cine e mai de condamnat: pe Hollande nu-l putem condamna pentru că îşi ţine promisiunile, ar fi culmea. Are nevoie să-şi asigure electoratul pentru viitorul mandat.

Pe francezi putem să-i certăm? Nici pe ei, căci sunt ţara drepturilor fundamentale ale omului.

Dar scuzaţi-mă, şi unii şi alţii se bat pe stradă, îşi aruncă invective, provoacă distrugeri, într-un circ nedemn de Hexagon. A spus-o Ségolène Royal, fosta candidată la alegerile prezidenţiale (şi fostă parteneră