Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber de Rusalii, la pachet cu Sf. Maria

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 18 aprilie 2008 ·

Băsescu cere parlamentului să dea liber poporului şi de ziua soţiei sale şi a Marinei, blocând totodată minivacanţa din ziua alegerilor. Sursa: Smart Picture

Pentru a întoarce în parlament o lege care riscă să compromită prezenţa la vot în turul doi al localelor, preşedintele Traian Băsescu a precizat că şi-ar dori nu doar una, ci două minivacanţe în plus cu ocazia unor sărbători religioase.

După ce a respins, fără să anunţe public, o modificare a Codului Muncii prin care prima şi a doua zi de Rusalii ar fi fost libere, Băsescu a oferit parlamentului drept justificare faptul că, „pentru păstrarea coerenţei legislative“, ar trebui inclusă între sărbătorile legale şi Adormirea Maicii Domnului. Această zi, de 15 august, coincide totodată cu Ziua Marinei, dar şi cu onomastica soţiei preşedintelui, Maria Băsescu.

Motivaţia oficială,pretext populist

„Aceasta este o sărbătoare declarată legal nelucrătoare în zece ţări europene“, îşi argumentează preşedintele decizia de a respinge legea în forma iniţială. Prin excepţie faţă de practicile de comunicare de la Palatul Cotroceni, cererea sa de reexaminare a fost trecută sub tăcere de preşedinţie, deşi şeful statului a semnat-o încă de pe 11 aprilie, fiind publicată ulterior doar de Senat, pe pagina de internet.

Motivaţia şefului statului este considerată de politicieni strict populistă, de natură să justifice doar formal amânarea minivacanţei de Rusalii, care ar fi tentat o parte a electoratului urban să nu vină la urne. Anul acesta, Rusaliile coincid cu turul doi al localelor fixat pe 15 iunie. Odată acceptată ca nelucrătoare şi ziua următoare, de 16 iunie, românii ar fi putut intra într-o minivacanţă, chiar în perioada decisivă pentru alegerea primarilor. Rundele electorale anterioare au arătat că electoratul urban, cu putere financiară medie şi mare, este diputa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Director de la Complexul Energetic Oltenia, reținut pentru trafic de influență în formă continuată

HotNews acum 30 minute
Directorul Direcției Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Cătălin-Liviu Stănculescu, a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii anticorupție. DNA îl acuză de trafic de influență în formă continuată. Suspect reținutFoto: D

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Spaima prin care trec locuitorii din Slănic Prahova, după surparea străzii. „Poate să fie orice. S-ar putea să fie vestigii dacice. O apă subterană care spală nisipul”

Ziare.com acum 51 minute
Locuitorii din orașul Slănic Prahova trec în continuare prin momente de coșmar, după ce o stradă s-a surpat joi, 25 aprilie, la doar 40-50 de metri de blocurile de locuințe. Autoritățile au extins perimetrul de siguranță și i-au rugat pe proprietari

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 53 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum 48 minute
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum 58 minute
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Comercianţii de carburanţi din Ungaria au primit termen două săptămâni pentru a reduce preţurile. „Sunt prețuri de război”

Ziare.com acum 33 minute
Guvernul din Ungaria a acordat comercianţilor de carburanţi două săptămâni pentru a reduce din proprie iniţiativă preţurile la combustibili la nivelul mediei regionale. Ministrul a informat, la o întâlnire cu reprezentanţii comercianţilor de carbura

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°