ArcelorMittal a investit la Galaţi, din 2009 până în prezent, peste 200 milioane euro, ceea ce a dus la o creştere a cotei de piaţă în România cu 20% comparativ cu 2010, potrivit directorului general al combinatului gălăţean, Bruno Ribo.
Acesta a vorbit despre modul în care ArcelorMittal este afectat de schema de sprijin pentru energia regenerabilă, de taxa de cogenerare şi de liberalizarea preţurilor la gaze şi despre Planul de acţiune al Comisiei Europene privind industria siderurgică.
Cum au evoluat vânzările Sidex în ultimii ani şi în prima parte din 2013, în contextul în care cererea europeană de oţel a scăzut cu circa 30% faţă de cea de dinaintea izbucnirii crizei? ”ArcelorMittal Galaţi activează într-un mediu de afaceri internaţional extrem de competitiv. Pe asemenea pieţe, costurile de producţie sunt un element esenţial în menţinerea cotei de piaţă. Dat fiind faptul că ne concentrăm, cu precădere, pe regiunea Mării Negre, suntem nevoiţi să concurăm cu firme care oferă preţuri mai mici. De exemplu, o parte dintre aceşti competitori plătesc mai puţin de jumătate pentru energie, fie că vorbim de electricitate, fie de gaz şi, prin urmare, au o structură a costurilor mult mai bună”, spune Bruno Ribo.
”În aceste condiţii, deşi am înregistrat pierderi în ultimii patru ani, numai din 2009 până în prezent am investit mai mult de 200 de milioane de euro la Galaţi, din care 83 de milioane de euro în Furnalul nr 5. Aceste investiţii au avut ca scop creşterea competitivităţii şi a eficienţei companiei. Ca atare, am putut să creştem cu 20% cota de piaţă în România, comparativ cu 2010, în ciuda unei cereri în scădere. La principalele noastre produse avem peste 50% din piaţă”, completează aceasta.
Despre sprijinul Guvernului
Executivul a aprobat legislaţia privind schema de sprijin pentru energia regenerabilă. Ce înseamnă as