Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rod Stewart vrea să navigheze pe traseul urmat de Titanic

Publicat in Gandul, marți 15 noiembrie 2011 ·

Cântăreţul britanic Rod Stewart vrea să navigheze, în 2012, pe traseul urmat de transatlanticul Titanic, într-o călătorie care va fi organizată pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la producerea tragediei din 1912, informează express.co.uk.

Artistul intenţionează să se îmbarce, în aprilie 2012, la bordul unui vapor care va naviga pe acelaşi traseu urmat de Titanic, celebrul transatlantic care s-a scufundat după ce a lovit un aisberg în mijlocul Oceanului Atlantic, în 1912. În urma acestui naufragiu, şi-au pierdut viaţa peste 1.500 de pasageri, informează Mediafax.

"Mi-ar plăcea foarte mult să mă aflu la bordul unuia dintre aceste vapoare care vor urma traseul Titanicului. E uimitor, în aprilie 2012 se vor împlini 100 de ani de la naufragiu. Urmează să mă decid la bordul cărui vapor mă voi îmbarca. Un vapor va pleca din Southampton şi va merge la New York, pe aceeaşi rută urmată de Titanic, iar un al doilea va naviga de la New York la Halifax - aproape de locul unde s-a scufundat Titanicul - şi înapoi", a spus Rod Stewart.

"Este oare o încercare de a-ţi provoca soarta? Nu, pentru că lucrurile au evoluat mult faţă de anul 1912. Niciun aisberg nu mai coboară acum atât de mult spre sud şi, chiar dacă o face, oamenii de astăzi au posibilitatea de a-l arunca în aer", a adăugat artistul britanic.

Rockerul va întreprinde singur această călătorie, întrucât soţia lui, Penny, are rău de mare.

"Nu pot să o iau pe soţia mea cu mine, pentru că ea are rău de mare atunci când navighează pe Atlantic - ea preferă călătoriile liniştite din Caraibe. Aşadar, este posibil să fac singur această călătorie", a precizat muzicianul.

Rod Stewart este cunoscut pentru numeroase hituri, inclusiv pentru "Do You Think I'm Sexy?" şi "Maggie May". El este unul dintre cei mai bine plătiţi artişti din lume. Turneul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 32 minute
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 35 minute
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună / Măsura PSD de plafonare a prețurilor dă rezultate

Gandul acum 13 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Pedeapsa primită de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, după interviul dat din penitenciar protestatarului ”Ceaușescu”

Ziare.com acum 49 minute
Aflat în penitenciarul Poarta Albă, Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a primit o sancțiune. Comisia de disciplină i-a interzis miercuri, 8 mai, poate cel mai important drept în închisoare timp de trei luni. Vlad

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum o ora
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Marea Britanie îl va expulza pe ataşatul militar rus. „Un ofițer de informații nedeclarat” / Reacția Moscovei

HotNews acum 35 minute
Marea Britanie îl va expulza pe atașatul militar al ambasadei Rusiei, va retrage statutul diplomatic al unor proprietăți și va limita durata de valabilitate a vizelor acordate diplomaţilor ruşi, măsuri luate drept răspuns la ceea ce ministrul de int

Prosport.ro, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai. Platforma a înregistrat 617.832 de cititori unici, conform datelor SATI

News.ro acum 2 ore
Site-ul de ştiri sportive www.prosport.ro, aparţinând grupului de presă Gândul Media Network, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de cititori în domeniul sport, în data de 7 mai 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studi

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°