Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Panduru nu mai vrea să fie doar o alternativă pentru banca Stelei: "Sînt veşnica soluţie"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 23 aprilie 2010 · ·

Panduru spune că nu a promis niciodată că ar refuza postul de antrenor. Managerul s-a săturat să fie doar "o variantă" pentru banca Stelei.

Stoichiţă a anunţat că pleacă dacă ratează titlul şi Steaua are deja un posibil succesor în organigrama clubului. E vorba despre Basarab Panduru (40 de ani), managerul creditat astă-toamnă cu şanse să-i urmeze în funcţie lui Bergodi, înainte ca italianul să fie demis.

"Pandi" a refuzat atunci, dar acum evită să fie categoric în privinţa viitorului pe termen scurt. "Lăsaţi-mă să văd ce-o să fac la vară! De cinci ani se tot vorbeşte că eu voi fi viitorul antrenor, am ajuns un fel de sperietoare pentru tehnicienii care trec pe la Steaua! Să vedem ce se va întîmpla de data asta!", a comentat fostul internaţional la Fanatik Show.

Panduru a negat varianta potrivit căreia ar fi garantat în toamna trecută, cînd a fost adus în club, că nu va accepta postul de antrenor: "Nu e adevărat, nu i-am promis nimănui că n-o să pregătesc echipa!". El a fost numit în funcţia de manager înaintea meciului cu Sheriff Tiraspol (0-0), din Europa League, dispută în urma căreia Cristiano Bergodi a fost demis.

"Panduru poate să plece cu Stoichiţă sau să preia el echipa, poate să facă multe lucruri"

Basarab Panduru, manager Steaua

3 ani au trecut de la ultimul meci ca antrenor al lui Panduru: Farul-Craiova (0-0), pe 20 mai 2007

3 echipe a antrenat Panduru în carieră: Poli AEK, FC Vaslui şi Farul. În total, a cîştigat 41 la sută din punctele puse în joc

Panduru spune că nu a promis niciodată că ar refuza postul de antrenor. Managerul s-a săturat să fie doar "o variantă" pentru banca Stelei.

Stoichiţă a anunţat că pleacă dacă ratează titlul şi Steaua are deja un posibil succesor în organigrama clubului. E vorba despre Basarab Panduru (40 de ani), managerul

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 43 minute
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 12 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 12 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 8 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 11 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Lăcrămioara Perijoc (30 de ani) s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box, în limitele categoriei 54 de kilograme. Va lupta sâmbătă pentru aur.

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 11 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°