Cel care avea să devină cel mai iubit pianist al românilor, dar şi foarte apreciat în lume, s-a născut la 19 martie 1917, la Bucureşti.
“Copilul cu ochi mari şi negri şi cu un aer angelic era plăpând; îi plăcea foarte mult lumina, avea o privire blândă şi impresionantă prin gravitatea ei. Mama lui povestea că până la trei ani nu a reuşit să îl facă să zâmbească.(...) Darurile muzicale înnăscute ale lui Dinu Lipatti s-au manifestat de timpuriu. La şase luni îl asculta deja cu mare atenţie pe tatăl său cântând la vioară. (...)> De asemenea, aştepta cu nerăbdare, arătând cu degetul spre fereastră, ora la care trecea prin faţa casei un bătrân ce cânta la flaşnetă valsuri la modă. Nu împlinise încă doi ani când a început să reproducă sunetele care-l impresionau: un clinchet de pahar, un claxon, sunetele unui instrument sau chiar mici melodii pe care mai târziu va încerca să le găsească cu un deget pe clapele pianului. (…) la trei ani încercase chiar să-şi construiască singur
Tatăl său dorea ca Dinu să înveţe vioara, iar el era pasionat de pian, aşa că a rugat-o pe mama sa, Anna, să-l înveţe. Dinu a fost botezat, la patru ani, chiar de George Enescu, iar micuţul i-a impresionat pe toţi interpretând un menuet de Mozart. În jurul vârstei de 6 ani va da primul său recital la Ateneul Român. La 11 ani, după ce terminase şcoala primară, va fi primit la Conservator, la clasa profesoarei Florica Musicescu.
Era un copil minune, care cânta după ureche, va deveni un adolescent-minune, organziat, un intepret genial al marilor compozitori. Iată ce spune despre Dinu Lipatti, o altă mare pianistă română, Cella Delavrancea:” L-am auzit, pentru prima oară, la
