Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atentatul de la Burgas. Există o celula Hezbollah în Bulgaria?

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 21 iulie 2012 ·

Premierul bulgar Boiko Borisov speră ca autorul atentatului să fie identificat în următoarele 3-4 zile, potrivit EVZ.

Vorbim despre o persoană care nu este cetăţean bulgar, a spus prim-ministrul de la Sofia. Ministrul de Interne, Ţvetan Ţvetanov, a anunţat că există un schimb permanent de informaţii cu poliţiştii şi serviciile secrete din Israel.

Anchetatorii analizează mai multe piste, inclusiv posibilitatea ca atacatorul să fi avut mai mulţi complici, dar neagă faptul că o celulă locală a Hezbollah s-ar afla în spatele atentatului terorist. "Astfel de interpretări nu au fost luate în considerare sau discutate. Acum ne concentrăm asupra unor opţiuni realiste", a spus Ţvetanov.

Înregistrările camerelor video au arătat că autorul sinucigaş ar fi fost un tânăr cu părul lung şi un rucsac în spate, care s-a plimbat o oră în aeroport, înainte de a plasa bomba. Interpolul va trimite o echipă de răspuns la criză, în timp ce experţi din SUA, Elveţia şi Franţa au sosit deja în Bulgaria pentru a sprijini autorităţile.

Potrivit procuraturii bulgare, tânărul ar fi stat în Bulgaria cel puţin patru zile, înainte de atentat şi ar fi intrat în ţară din România. Ministrul de Interne spune că e vorba de un fost deţinut de la Guantanamo.

"Turiştii israelieni din Bulgaria nu sunt speraţi după atacul terorist de la Burgas", susţine Delian Dobrev, ministrul Economiei şi Turismului. El a discutat cu turişti israelieni, care i-au spus că nu-şi vor schimba stilul de viaţă din cauza atacului. Câteva sute de rezervări pentru zilele următoare au fost, totuşi, anulate după atentat. (mai multe pe evz.ro)

Premierul bulgar Boiko Borisov speră ca autorul atentatului să fie identificat în următoarele 3-4 zile, potrivit EVZ.

Vorbim despre o persoană care nu este cetăţean bulgar, a spus prim-ministrul de la Sofia. Ministrul de Interne, Ţvetan Ţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea va continua la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 28 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Autocarul campionilor, unul descoperit, a plecat de la Arena Naţională. Pe autocar se

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 4 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 3 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 10 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 7 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°