Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Român extrădat în SUA pentru TERORISM. Ar fi vândut produse militare IRANULUI

Publicat in Romania Libera, marți 15 ianuarie 2013 ·

Un român, fost angajat al MApN, va fi extrădat către Statele Unite pentru terorism, întrucât a făcut comerţ cu produse militare în Iran, Curtea de Apel Bucureşti admiţând cererea autorităţilor judiciare, iar cazul a fost investigat în România de către DIICOT în colaborare cu SRI, potrivit Mediafax.

Aurel Frăţilă este acuzat că a comercializat în Iran echipamente pentru avioane, care pot fi montate şi pe aparate civile, dar şi militare, potrivit unor surse judiciare.

Astfel, Aurel Frăţilă a intrat în atenţia autorităţilor judiciare americane, care au cerut sprijinul autorităţilor de la Bucureşti, având în vedere că afacerile derulate de român s-ar fi făcut prin Romarm.

În urma solicitării americane, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în 11 ianuarie, cererea de extrădare a românului.

"Sentinţa penală nr.12 din 11.I.2013 - Admite cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii privind pe persoana extrădabilă Frăţilă Aurel. Dispune extrădarea numitului Frăţilă Aurel către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii. Ia act că persoana extrădabilă Frăţilă Aurel se prevalează de regula specialităţii. Dispune arestarea persoanei extrădabile Frăţilă Aurel în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 11.01.2013 până la data de 09.02.2013, inclusiv. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia", se arată în minuta instanţei.

În urma comunicării actelor, românul va fi extrădat.

Un român, fost angajat al MApN, va fi extrădat către Statele Unite pentru terorism, întrucât a făcut comerţ cu produse militare în Iran, Curtea de Apel Bucureşti admiţând cererea autorităţilor judiciare, iar cazul a fost investigat în România de către DIICOT în colaborare cu SRI, potrivit Mediafax.

Aurel Frăţilă este acuzat că a c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 3 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 40 minute
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

OMV Petrom semnează un contract pentru furnizarea de energie verde către Saint-Gobain, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România

HotNews acum 35 minute
OMV Petrom și producătorul de materiale de construcții Saint-Gobain România anunță semnarea unui acord pe cinci ani, prin care OMV Petrom va furniza energie electrică din surse regenerabile pentru toate facilitățile Saint-Gobain la nivel național. T

Autoritate Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare, mesajele discriminatorii

G4Media acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că în campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate cu sloganuri, imagini ale candidaţilor,

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 4 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare a Școlii Gimnaziale GRIGORE TOCILESCU

Gandul acum 19 minute
Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare și Consolidare a Școlii Gimnaziale Grigore Tocilescu. Primăria Sectorului 5 anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul ”Co

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°