Pe când o UE îngheţată de ger se străduia să determine Rusia şi Ucraina la reluarea alimentării cu gaz a caselor şi fabricilor europene, Traian Băsescu, preşedintele unei republici parlamentare, a găsit potrivit ca, abandonându-şi aliaţii, să telefoneze domnului Vladimir Putin, primul ministru al unei republici prezidenţiale, spre a specula în folos personal criza.

La aşa demers, aşa răspuns! La scurt timp, reacţionând la întrebarea unui gazetar şi cerându-i acestuia să se facă mesagerul său, Vladimir Vladimirovici i-a trimis Preşedintelui-jucător dâmboviţean "o ofertă de nerefuzat": Rusia va da României gaz, urmând ca aceasta să-l vândă apoi recalcitrantei Ucraine; Rusia va integra România în proiectul rusesc al conductei South Stream; Rusia este gata să vândă gaz României direct prin compania de stat Gazprom. Se deduce că acestea au fost şi temele abordate de domnul Băsescu. Dacă este aşa, divulgarea lor este un afront, exprimând refuzul confidenţelor cu şeful statului român. Dacă nu este aşa, avem de-a face cu o manevră prin care iniţiativa nesocotită a acestuia se transformă în dovada duplicităţii lui, alimentând suspiciuni atât la Bruxelles, cât şi la Kiev spre izolarea României. Domnul Putin iubeşte trădarea, dar nu şi pe trădător.

Aluzia potrivit căreia România ar putea deveni intermediar în vânzarea gazului rusesc către Ucraina este de fapt o "ofertă-avertisment" făcută Kievului, invitat astfel să aleagă între două "rele" – vecinul rus şi cel român, ambii demonizaţi de naţionalismul ucrainean – şi să observe cum virajul confratelui portocaliu român în tabăra oranjofobilor moscoviţi va adăuga disputei ruso-ucrainene o dimensiune euro-ucraineană. Este lesne de imaginat zâmbetul interior al domnului Putin la gândul că, acceptând oferta sa şi devenind, chiar şi numai ca ficţiune juridică, ţară de tranzit al gazului rusesc, România v