Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trecem criza abandonând reformele

Publicat in Revista22, marți 26 mai 2009 ·

Dezamăgirile lui Traian Băsescu faţă de alianţa cu PSD sunt şi vor fi minore în comparaţie cu cele ale propriului electorat. Diferenţa este că preşedintele poate să şi le exorcizeze tunzând oi, făcând băi de mulţime sau îngropându-le sub câte un clop, în timp ce electoratul nu are decât refugiul urnei sau al tihnei duminicale. În plus, nu e clar dacă motivele dezamăgirilor au vreun punct comun. În cazul preşedintelui, pare să fie vorba despre constatarea că PSD îşi trage beneficiile electoralo-populiste ale crizei pe propria turtă, aruncând neplăcerile în cârca PD-L, şi că blatul nescris pentru prezidenţiale nu doar că nu funcţionează, dar se întoarce împotriva lui.

Pentru electoratul PD-L, despre care chiar şeful statului spunea că nu gândeşte doar cu burta, încremenirea în proiect este un fel de tradiţie postdecembristă din care nu poate fi scos doar cu argumentele crizei. Mai ales că i s-a promis, în momentul „istoric“ al parafării alianţei cu PSD şi al asumării acesteia de către preşedinte, c㠄priorităţile naţionale“ nu vor fi abandonate. Cu alte cuvinte, că nu va fi folosită criza ca justificare pentru lipsa de reformă în domeniile-cheie. Singurul paleativ pentru incredibila coaliţie rezultată din vot şi din amoralitatea PNL a fost speranţa, în bună măsură autoindusă, că, totuşi, PD-L şi preşedintele Băsescu vor găsi pârghiile prin care să determine PSD să-şi renege antireformismul probat în cei 20 de ani şi să nu boicoteze restructurarea în educaţie, dosarele de corupţie sau obligatoria renunţare la „Legea Voiculescu“.

Că PSD este acelaşi pe care îl ştim, ba chiar mai mult, în condiţiile în care baronii şi mafioţii fac legea, nu ar trebui să mire, aşa cum nu este surprinzător că principiile PD-L au intrat serios la apă de când se hrăneşte din ciolanul puterii. Ceea ce dezamăgeşte este însă lipsa de dezamăgire a preşedintelui faţă de această situ

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 55 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 3 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 6 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 8 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°