Intreprinderea de Aluminiu Slatina angaja, in fiecare an, cate 1.000 de oameni sanatosi, pentru a-i inlocui pe cei ai caror plamani nu rezistau atacului prafului de alumina, fluorului si negrului de fum. Multi aluministi au murit tineri, miei sacrificati pe altarul unei industrii din ce in ce mai profitabile.
Constantin Spoitu: "Noi ii condamnam de la bun inceput"
Constantin Spoitu cunoaste Intreprinderea de Aluminiu dinainte de construirea ei. A vazut-o crescand. A condus-o ca director de productie. A fost condamnat pentru "sabotaj" si gratiat. Si-a vazut murind de tineri multi colegi aluministi, din vina sistemului.
Jurnalul National: De ce aveam nevoie de o intreprindere de aluminiu atat de mare in Romania? Constantin Spoitu: Unii spun ca investitia se baza pe grandomania sefului. Am impresia ca nu a fost totusi o greseala. In lume era o foame de aluminiu si aliaje ale sale. Se dezvoltasera tehnici si tehnologii in care era foarte necesar. La noi exista si materia prima, si energie electrica ieftina, si restrictii foarte reduse in politicile de mediu, asa ca s-a creat si pofta dezvoltarii acestei industrii.
Cum a fost aleasa Slatina? Au fost mai multe discutii. Initial, se gandea amplasarea uzinii de aluminiu acolo unde era si uzina de alumina, la Oradea, iar bauxita era in Muntii Apuseni. S-a renuntat la idee din motive strategice, ca "e prea aproape de granita" si era si problema energiei electrice. Slatina era mult mai aproape de Portile de Fier, care erau in plan de constructie. Apoi, se vorbea despre o impartire echilibrata a industriei pe teritoriul tarii. Asa s-a ajuns la Slatina, care era si "tara luâ nea Nicu". A fost corecta treaba pana la urma, ca aici era o saracie de industrie.
Locuri de munca si pentru femei
Ce ati gasit in 1962 aici? Era un targusor prapadit de negustorasi, de lume care nu avea nici un
