Donările de organe riscă să fie blocate, dacă proiectul de ordin privind înfiinţarea Registrului Naţional de Evidenţă a Donatorilor de Organe, Ţesuturi si/sau Celule Umane, propus de Ministerul Sănătăţii, va fi adoptat.
Proiectul prevede obligaţia persoanelor care sunt de acord ca, în caz de deces, organele lor să fie transplantate, să dea o declaraţie notarială în acest sens, urmând ca doar astfel să fie înscrise din timpul vieţii într-un registru naţional creat la Ministerul Sănătăţii.
Declaraţia notarială este, în prezent, una dintre posibilităţile legale pentru donarea de organe. „În şase ani, de când s-a introdus această posibilitate, nicio persoană nu a apelat la această cale. În toate cazurile, donările se fac în baza acordului familiei persoanei decedate, cunoscând voinţa acesteia, exprimată în timpul vieţii”, a declarat Victor Zota, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, pentru Jurnalul Naţional. Zota spune că iniţiativa Ministerului Sănătăţii nu este oportună şi avertizează că se va crea o confuzie: „Opţiunea de donare a organelor este prevăzută şi în cardul de sănătate. În aceste condiţii, cei interesaţi nu vor mai şti unde să caute organele – la medicii de familie, la notari?”
Conform proiectului aflat în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, "în registru se înscriu şi se verifică declaraţiile încheiate în formă autentică prin care persoanele majore şi cu capacitate de exerciţiu deplină îşi exprimă în mod liber şi neviciat consimţământul cu privire la donarea în scop terapeutic a organele, ţesuturilor şi/sau celulelor în situaţia în care sunt declarate de către medici în moarte cerebrală".
Necompletarea, în funcţie de procedura solicitată, a tuturor datelor prevăzute duce la invalidarea procedurii, situaţie în care aplicaţia nu va elibera dovada înregistrării, interogării sau anulării înscrierii.
Proiect